Un număr de 30 de licee străine sunt prezente la Târgul World Education

targ educational2.jpgUn număr de 30 de licee de elită din Marea Britanie, Belgia, Germania şi Elveţia îşi vor prezenta vineri şi sâmbătă oferta educaţională în cadrul Târgului Internaţional World Education.

“Reprezentaţii liceelor vor prezenta noile programe de studiu în conformitate cu noua strategie a UE pentru regândirea sistemului educaţional pentru calitatea, disponibilitatea şi flexibilitatea finanţării educaţiei pe timp de criză. Scopul acestei strategii este de a permite unui număr cât mai mare de elevi români să profite de cele mai bune sisteme de învăţământ europene”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, coordonatorul proiectului, care se desfăşoară de cinci ani în România, Svetlan Danev.

Potrivit acestuia, România este o ţară cu o puternică tradiţie în redarea şi învăţarea limbilor străine, lucru care permite mult mai uşor copiilor români să studieze în străinătate. “România este în topul ţărilor în care se predau mai multe limbi străine şi mai mult de 94% dintre copii învaţă două limbi străine în învăţământul secundar, media pentru UE fiind de 42%”, a spus Danev.
El a precizat că liceele din Marea Britanie au scăzut preţul, unele chiar de la 30.000 de lire sterline la 13.000, un astfel de liceu fiind Liverpool College. Mai multe colegii din Marea Britanie vor oferi la târg pentru copiii români reduceri de până la 30%.

Pentru prima dată, la târg, în România, vor sosi reprezentanţii instituţiilor Bromsgrove School, Saint Michael’s College, dar şi celui mai prestigios colegiu din Elveţia – College du Leman. Bursele de studiu pentru perioada 2013-2014 vor oferi oportunitatea familiilor să economisească între 2.700 şi 11.000 de lire sterline pe an. Tot în cadrul târgului va fi lansat şi noul catalog pentru tabere de limbi străine ce cuprinde peste 300 de propuneri.

În cadrul târgului experţi străini le vor putea vorbi vizitatorilor despre locurile unde se poate studia în străinătate, care este destinaţia cea mai potrivită, costuri, burse, cum se aplică, dacă există examene, unde va locui elevul. În ceea ce priveşte Germania taxele de şcolarizare, cazare şi masă sunt cuprinse între 30.000 până la 35.000 de euro pe an.

Printre liceele venite la Bucureşti se numără Abbey College, British Stady Centres, Cambridge College, Tutors College London, Cardiff Sixth Form College, Saint Michael’s College – din Marea Britanie; Schoole Schloss Salem – Germania şi College du Leman, Aiglon College, Lyceum Alpinum Zuoz – Elveţia.
Târgul va mai fi organizat şi în data de 10 decembrie la Timişoara. AGERPRES