Corneliu Stîngă (33 ani) se află la primul mandat de primar, fiind ales edil al comunei Vetrişoaia la alegerile din 2016 din partea PNL. Încă de la începutul mandatului, a promis consătenilor că nu va face parte din categoria celor care investesc în panseluţe şi borduri, educaţia copiilor din sat numărându-se printre priorităţile sale. Astfel, unul dintre proiectele iniţiate de Corneliu Stîngă, la scurt timp după ce a ajuns primar a fost cel privind încurajarea elevilor din sat să îşi continue studiile după absolvirea liceului, ştiut fiind faptul că tot foarte mulţi dintre elevii din mediul rural renunţă la studii după absolvirea liceului sau chiar a gimnaziului pentru că familiile nu au bani pentru a-i susţine.

Citiți articolul integral pe adevarul.ro