Aproximativ un sfert din cele 419 unităţi de învăţământ din judeţul Teleorman nu au autorizaţie sanitară de funcţionare pentru anul şcolar 2010-2011.

Şeful Inspectoratului Şcolar Teleorman, Constantin Amarie, a declarat joi că astfel de unităţi de învăţământ se află în localităţi rurale, principala cauză pentru care nu s-a obţinut autorizarea fiind lipsa apei calde şi a canalizării.

Potrivit sursei citate, în 2010 fondurile alocate învăţământului au ajuns doar acolo unde lucrările de construcţie sau reabilitare au început în anii trecuţi şi nu s-au finalizat. În judeţul Teleorman vor funcţiona mai puţine unităţi de învăţământ, după ce în peste 50 de comune consiliile locale au hotărât comasarea şcolilor.

„Sunt însă comune, cum ar fi Poeni, Orbeasca sau Botoroaga, unde s-au închis 3-4 unităţi de învăţământ”, a afirmat Constantin Amarie. În opinia sa, o astfel de măsură, impusă de reducerea numărului elevi, va conduce la îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ, prin evitarea învăţământului simultan, dar şi la o finanţare mai eficientă. Pentru localităţile teleormănene unde s-a făcut comasarea ar fi nevoie însă de 30 de mijloace de transport şcolar, care să se adauge parcului existent, de 61 de asemenea maşini. AGERPRES