Sindicalistii din invatamant vor da in judecata Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si pe ministrul Cristian Adomnitei, dupa ce cadre didactice degrevate de norma si necalificatii au fost pusi sa restituie la bugetul ministerului banii alocati pentru achizitia de carti si materiale didactice.
Liderul Sindicatului Invatamantului Preuniversitar din Botosani, Maria Tiprigan, sustine ca mai multe cadre – profesori, invatatori si educatori – au fost nevoite sa restituie echivalentul a 100 de euro acordati la finalul anului scolar 2006-2007.
„Pentru domnul ministru, o adresa anuleaza o lege. Fals. O asemenea adresa nu valoreaza nimic si, ca atare, vom proceda exact cum trebuie, sa ii aratam ca domnul ministru nu cunoaste legile si ca juristii de acolo nu ii fac treaba”, a declarat Maria Tiprigan, care, la randul ei, s-a aflat in situatia de a returna, la salariu, „veniturile necuvenite”.

Potrivit Legii 315/2006 privind imbunatatirea calitatii activitatilor didactice, cadrele didactice titulare si suplinitoare calificate au putut beneficia de un ajutor financiar de 100 de euro pentru achizitionarea de carti sau programe educationale pe suport electronic. Banii au fost alocati in baza unei cereri facute la inspectoratele scolare.