Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar a precizat joi că funcţionarea legală a unei unităţi de învăţământ preuniversitar, de la grădiniţe la şcoli postliceale, inclusiv, este dovedită pe baza actului de autorizare sau de acreditare, reprezentat de ordinul ministrului educaţiei privind autorizarea sau acreditarea.

„Unităţile de învăţământ preuniversitar, inclusiv cele particulare, au dreptul de a înscrie copii/elevi şi de a desfăşura activităţi de educaţie numai dacă dispun de autorizare de funcţionare
provizorie sau de acreditare. ARACIP recomandă tuturor beneficiarilor direcţi şi indirecţi (elevi, părinţi) să solicite la înscrierea într-o unitate de învăţământ, documentul care atestă funcţionarea legală a acesteia”, a susţinut ARACIP într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Potrivit conducerii agenţiei, în situaţia înscrierii copiilor/elevilor în unităţi de învăţământ preuniversitar particular care nu pot proba funcţionarea pe baze legale, unicii responsabili sunt părinţii sau susţinătorii legali ai acestora. Informaţii despre unităţile de învăţământ preuniversitar particular care funcţionează legal se pot afla de pe pagina web a ARACIP http://aracip.edu.ro.AGERPRES