Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia (UAB) va opta, cel mai probabil, în primul semestru al noului an universitar pentru un program educaţional conform scenariului 2, au anunţat reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior.

„În consecinţă, în semestrul I, cursurile şi seminariile teoretice de la toate programele de studiu se vor desfăşura, cel mai probabil, preponderent online (licenţă, masterat şi doctorat, toţi anii de studiu), cu excepţia anumitor lucrări practice, laboratoare şi proiecte care presupun, cu necesitate, prezenţa fizică a studenţilor pentru activităţi faţă-în-faţă (în special la programe din arealul ştiinţelor exacte şi inginereşti şi al specializărilor vocaţionale)”, se menţionează într-un comunicat transmis presei.

Comunicatul precizează că UAB a analizat, cu sprijinul DSP, variantele cele mai potrivite pentru desfăşurarea activităţii în primul semestru al anului universitar 2020-2021.

„Ne-am fi dorit cu toţii, fără îndoială, să ne revedem constant în sălile de curs şi în laboratoare, (…), însă, dată fiind situaţia infectărilor cu COVID 19, alarmantă la nivel naţional, UAB va opta, cel mai probabil, în primul semestru al noului an universitar, pentru un program educaţional conform scenariului 2 (…)”, au transmis reprezentanţii Universităţii.

UAB va anunţa oficial cu 7 zile înainte de începerea cursurilor universitare adoptarea scenariului potrivit, în funcţie de evoluţia epidemiologică, urmând a face cunoscut, pe site şi în paginile de social-media, programarea/orarul întâlnirilor faţă-în-faţă, acolo unde este cazul (program modular sau standard), precum şi orarul activităţilor teoretice desfăşurate exclusiv online. Anul universitar va începe în data de 1 octombrie, urmând să se organizeze o Festivitate de deschidere specială (online).

„În chiar prima zi a noului an universitar vor avea loc întâlniri online cu tutorii fiecărui program de studii, în cadrul cărora se vor comunica aspecte concrete privitoare la orare, accesarea platformelor de instruire activ-participativă, accesul la bazele de date-suport, la cursurile în format electronic etc. Studenţii vor avea la dispoziţie, în acest sens, şi un Ghid informativ. Tot în prima săptămână, studenţii UAB vor beneficia şi de consiliere tutorială directă, din partea Microsoft, cu privire la folosirea eficientă a platformelor educaţionale în format online”, mai arată sursa citată.

Comunicatul mai precizează că UAB poate asigura condiţii de cazare conforme protocoalelor naţionale MEC şi DSP, cu reducerea numărului de studenţi cazaţi în fiecare cameră şi cu respectarea, în întregul campus, a tuturor procedurilor de triaj epidemiologic şi de protecţie sanitară specifice.

„În consecinţă, studenţii vor beneficia de cazare în căminele studenţeşti (dar într-un număr redus, care să respecte standardele DSP), UAB urmând să afişeze (potrivit calendarului anunţat) listele cu studenţii care, conform Regulamentului în vigoare, au obţinut un loc de cazare în unul dintre cele patru cămine de care Universitatea dispune în momentul de faţă”, a mai transmis Biroul de Presă al UAB. AGERPRES