uav.jpgUniversitatea „Aurel Vlaicu” face parte din Grupurile de Acţiune Locală (GAL) ale Consiliului Judeţean.

Trei specialişti din cadrul universităţii arădene de stat fac parte din cele patru Grupuri de Acţiune Locală ale Consiliului Judeţean Arad. Consultanţa pe care trei specialişti: conf.dr.ing. Cecilia Sîrghie, conf.dr. ing. Dorina Chambre şi conf.dr.ing. Oana Brînzan o vor oferi în cadrul proiectelor derulate este relevantă pentru implicarea UAV în dezvoltarea comunităţii rurale.

„Cooptarea universităţii noastre în acest tip de proiecte este o dovadă a faptului că Universitatea „Aurel Vlaicu” este considerată un motor al dezvoltării regionale. Prin experţii noştri, putem contribui la bunul mers al vieţii economice şi sociale a judeţului”, a punctat rectorul UAV prof.univ.dr. Lizica MIHUŢ.


Cele trei GAL-uri „Lunca Mureşului de Jos”, „Podgoria Miniş Măderat” şi „Valea Superioară a Crişului Alb” îşi propun să identifice nevoile specifice fiecărei comunităţi locale şi să ajute la crearea unei strategii de dezvoltare locală. Experţii UAV vor asigura consultanţa pentru identificarea potenţialului fiecărei zone, vor organiza cursuri de formare profesională şi vor pune la dispoziţia comunităţilor locale toate informaţiile necesare unei dezvoltări sănătoase a zonei.