Universitatea “Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca şi-a ales noua conducere

jaradat_mohammad.jpgCorpul didactic academic şi reprezentanţii studenţilor din Universitatea “Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca şi-au ales structura de conducere pentru următorii 4 ani. Conform Legii Educaţiei Naţionale şi a Cartei universitare care a fost avizată de către Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, în şedinţa de Senat din 21 februarie a fost ales în funcţia de Preşedinte al Senatului Universitar Prof.univ.Dr. Dumitru Purdea.

Noul rector al Universităţii “Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca este Prof.univ.Dr. Mohammad Jaradat, care a fost, de altfel, singurul candidat la funcţia de conducere a acestei instituţii. Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Central, în urma centralizării voturilor, Prof.univ.Dr. Mohammad Jaradat a obţinut 100% din sufragiile electroratului prezent la scrutin.

Obiectivele strategice pentru o dezvoltare durabilă a universităţii precum şi modalităţile de îndeplinire ale acestora sunt sunţinute, de noul rector ales, în cadrul Programului managerial elaborat la depunerea candidaturii.

Experienţa managerială, a Prof.univ.Dr. Mohammad Jaradat, acumulată de-a lungul anilor în care a ocupat funcţia de Preşedinte al Universităţii “Bogdan Vodă”, calitatea de profesor şi mentor al câtorva generaţii de studenţi, masteranzi şi începând cu anul 2010 şi doctoranzi, menţinerea unei relaţii colegiale şi de prietenie faţă de corpul didactic şi administrativ al universităţii şi nu în ultimul rând charmul şi entuziasmul, claritatea şi simplitatea modului de rezolvare a problemelor, au conferit comunităţii academice convingerea că au facut cea mai bună alegere.

Mai multe informaţii despre Universitatea “Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca puteţi obţine pe www.ubv.ro