tgjiu_universitate.jpgUniversitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu ocupă locul 20, la nivel naţional, în clasamentul World Universities Ranking on the Web, dintr-un total de 108 universităţi româneşti, se menţionează într-un comunicat de presă remis de biroul de presă al instituţiei de învăţământ.
Potrivit sursei citate, la nivel mondial, Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu se află pe poziţia 3.002, în condiţiile în care în clasamentul anterior a ocupat poziţia 3.781. În ceea ce priveşte clasamentul european, UCB ocupă locul 1.003, iar în rândul universităţilor din Europa Centrală se află pe poziţia 231, din 3.117 de universităţi clasificate.

„Clasamentul World Universities Ranking on the Web cuprinde 12.000 de instituţii de învăţământ şi cercetare din lume, pe primul loc aflându-se Harvard University, urmată de Massachusetts Institute of Technology şi Stanford University. Prima Universitate din Europa este University of Oxford (locul 12 mondial), urmată de University of Cambridge (locul 13 în clasamentul mondial). Webometrics Ranking of World Universities este realizat pe baza conţinutului web generat de universităţi şi de relevanţa acestui conţinut măsurat atât prin numărul de link-uri externe spre instituţiile de învăţământ, cât şi prin numărul de citări al lucrărilor postate pe site-urile proprii. Pentru realizarea acestui top, Cybermetrics Lab analizează universităţi din întreaga lume, clasamentul rezultat fiind publicat de două ori pe an”, se mai arată în comunicatul de presă. AGERPRES