univ brancusi tg jiu.jpgUniversitatea „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu se va alătura, începând cu acest an, altor 26 de universităţi din ţară care utilizează sistemul anti-plagiat, a declarat rectorul instituţiei, Luminiţa Popescu. Potrivit sursei citate, implementarea sistemului anti-plagiat are drept scop creşterea calităţii activităţii didactice şi de cercetare desfăşurate de comunitatea academică din cadrul UCB, dar şi asigurarea respectării normelor de etică cu privire la corectitudinea citării surselor bibliografice şi originalităţii lucrărilor.

Sistemul se va aplica lucrărilor de licenţă, lucrărilor de disertaţie, lucrărilor metodico-ştiinţifice de obţinere a gradului didactic II şi I şi articolelor ştiinţifice publicate în revistele editate de către universitate.

„Într-o societate în care informaţia abundă sub forme diverse, mai ales în spaţiul virtual, utilizarea unor astfel de instrumente responsabilizează autorul, dar elimină şi eventualele suspiciuni asupra lucrării, asigurându-i caracterul de originalitate. Până la urmă, scopul utilizării sistemului anti-plagiat este acela de a-i determina pe studenţi să folosească într-o manieră corectă sursele de documentare, în acest fel crescând şi calitatea lucrărilor redactate. Pentru absolvenţii promoţiei 2015 verificarea lucrărilor elaborate se va realiza în mod voluntar, urmând ca începând cu anul universitar 2015-2016 aceasta să devină obligatorie prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de finalizare a studiilor în cadrul UCB”, a precizat Luminiţa Popescu.

Sistemul analizează documentele şi generează rapoarte de similitudine care cuprind coeficienţii de similitudine, care stabilesc valoarea procentuală din documentul analizat care este identică cu documentele găsite în bazele de date şi pe internet, lista surselor în care au fost detectate fragmentele conţinute în documentele analizate şi textul unui document, care include evidenţierea fragmentelor recunoscute drept identice cu cele din baza de date şi de pe Internet. AGERPRES