danubius_seminar1.jpgVineri, 15 ianuarie, Universitatea „Danubius” din Galati, in calitate de beneficiar al proiectului „Solutii de antreprenoriat adaptate realitatii socio-economice din Regiunea de Sud-Est”, a gazduit a doua sesiune de informare in vederea pregatirii sesiunilor de formare, care vor avea loc incepand cu luna aprilie. Proiectul este coordonat de Fundația SATEAN din Braila in parteneriat cu Centrul de Formare CISPRO.

Subiectul acestui seminar a fost „Finanțarea. Unde si cum se pot gasi finanțarile: Banca – Fonduri Structurale”. Gasirea fondurilor si finantarilor este o treapta fundamentala atat in procesul de dezvoltare a unei noi intreprinderi cat si pentru a investi intr-o afacere deja inceputa.

Scopul seminarului a fost cel de a dezbate posibilitațile IMM-urilor de a fi finantate atat prin implicarea bancilor, cat si prin accesarea fondurilor europene. La aceasta sesiune de informare au participat reprezentanți de la trei societați bancare, pentru a prezenta produsele și serviciile de finanțare a antreprenorilor potentiali.

Primul seminar, desfasurat in luna noiembrie 2009, a avut ca obiect al dezbaterilor importanta unui business-plan pentru a realiza o inițiativa antreprenoriala. Moderatorul acestui seminar a fost Andrea Menna, managerul proiectului. Lavinia Paraschiv (BCR) si Marius Tabacaru (Raiffeisen Bank) au discutat despre posibilitatea reala de a primi un credit bancar, despre modalitatile prin care se intocmește o cerere de creditare, de dobanzi, garanții si produse bancare disponibile. Un alt invitat a fost Gabriel Ciubuc, reprezentant OIR POS-DRU (Organismul Intermediar Regional Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane), care a explicat ce inseamna POS-DRU si cum se pot accesa fondurile europene.

A fost prezenta si Cristina Panara (S.I.D.A. Italia) care, in cadrul seminariilor programate, a prezentat o modalitate alternativa de creditare experimentata cu succes in Italia. Este vorba de așa-numitul „Prestito d’onore”, un program de finanțare adresat IMM-urilor, care nu prevede dobandirea garanțiilor din partea beneficiarilor.
Importanta acestor dezbateri a fost subliniata de catre Prorectorul Universitatii „Danubius”, Prof. univ. dr. Ariton Viorel, domnia sa considerand ca aceste actiuni sunt de natura sa aduca beneficii si sa stimuleze initiative antreprenoriale la cat mai multi tineri si maturi – studenti ai Universitatii „Danubius” Galati.

danubius_seminar2.jpg