danubius_mun1.jpgUniversitatea „Danubius” din Galaţi este reprezentată cu succes în această perioadă, în Islanda, la simulările de tip MUN (Model United Nations), de către Alexandra Negruţ, masterand la Facultatea de Drept.

Suntem convinşi că, după ce veţi parcurge rândurile scrise de Alexandra, veţi înţelege care sunt avantajele participării la asemenea simulări de tip MUN (Model United Nations).

„Nu ştiam cum să încep să vă povestesc despre prima mea experienţă la un MUN (Model United Nations) aşa că, m-am gândit să scriu despre lucrurile pe care le-am învăţat.

Pe primul loc ar fi faptul că acest gen de eveniment nu este un concurs sau o competiţie între participanţi. Este pur si simplu o simulare a Organelor Naţiunilor Unite, la care, în mod normal poate participa oricine, indiferent de domeniul în care activează (de la studenţi la Fizică, la absolvenţi de Afaceri). Unii participanţi au mai multă experienţă (preşedintele comisiei IceMUN participase la 30 asemenea simulări), iar alţii deloc. Însă, toţi trebuie să se pregătească şi să facă cercetări înainte, pentru a “intra în rol” cât mai bine şi a reprezenta interesele ţării pentru care lucrează.

Primele sesiuni din cadrul unui MUN sunt pregătitoare şi se discută puţin despre tema dezbaterilor, dar şi despre modul de desfăşurare a sesiunilor de dezbateri. Pe parcursul acestora se foloseşte un limbaj cât mai formal şi se respectă anumite reguli. La început este destul de greu să te obişnuieşti cu faptul că fiecare mic discurs al tău trebuie să înceapă cu “Onorată prezidenţă, distinşi delegaţi”, dar micile greşeli sunt întâmpinate cu zâmbete.

Deşi dezbaterile pot deveni aprinse, curând realizezi că eşti captivat şi că înveţi foarte multe lucruri noi. Unii delegaţi îşi „personalizează” rolul prin accente, gesturi sau atitudini specifice ţării pe care o reprezintă (imaginaţi-vă, de exemplu, un delegat reprezentând Rusia). Se formează coaliţii, se face lobby şi până şi pauzele de cafea pot determina răsturnări de situaţie sau noi alianţe, iar organizatorii adesea pregătesc situaţii „surpriză”.

Dar partea cea mai interesantă a unui MUN este faptul că ai ocazia să cunoşti persoane importante sau să vizitezi locuri reprezentative pentru viaţa politică. În cadrul participării la IceMUN am vizitat sediile UNICEF si UNIFEM din Reykjavik, unde am cunoscut persoanele care se ocupă de aceste proiecte în Islanda şi care ne-au vorbit despre participările lor la MUN-uri şi impactul pozitiv pe care l-au avut acestea în obţinerea unui job. De asemenea, am avut ocazia să îl cunoaştem pe preşedintele Islandei şi să îi vizităm reşedinţa.

În concluzie, un MUN este o ocazie minunată de a câştiga informaţii noi, de a te simţi bine şi de a-ţi îmbogăţi CV-ul cu ceva valoros. Pe mine mărturisesc că m-a prins „microbul” şi voi participa în această vară la TEIMUN 2010, o simulare cu peste 200 de tineri, care va avea loc la Haga. După cum am menţionat anterior, oricine poate participa la un MUN. Ele se desfăşoară în toată lumea şi sunt la un search pe Google (sau Facebook) distanţă. Tot ce trebuie să faci este să aplici. Mult succes!”

Alexandra NEGRUŢ, Masterand Drept Comunitar – Universitatea „Danubius” Galaţi