foto_sol_conf..jpgIn perioada 23 – 29 august 2009 se desfasoara, la Iasi, sub inaltul patronaj al Societatii Nationale Romane pentru Stiinta Solului (S.N.R.S.S.), cea de-a XIX-a editie a Conferintei Nationale de Stiinta Solului, organizata de Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara “Ion Ionescu de la Brad” si de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, cu sprijinul Institutului pentru Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie si Protectia Mediului (I.C.P.A), Bucuresti

Conferinta Nationala de Stiinta Solului este un eveniment de traditie si de mare impact in comunitatea stiintifica si nu numai, in conditiile in care, datorita politicilor agrare din ultimii 50 de ani, atat solul, cat si mediul, au fost afectate negativ, in toate tarile lumii. Rapoarte stiintifice recente arata ca la fiecare 6 secunde se pierde 1 hectar de teren productiv, multe tari atingand deja valoarea limita a suprafetei cu soluri arabile.

Alaturi de cele doua institutii reprezentative mai sus-mentionate sunt implicate si alte doua colective de cercetare de la Filiala Iasi a Academiei Romane (Colectivul de Geografie) si de la Filiala Iasi a Academiei de Stiinte Agricole si Silvice.

Tema conferintei: Evaluarea si utilizarea resurselor de sol, protectia mediului si dezvoltarea rurala in Regiunea de Nord-Est a Romaniei, a determinat un interes deosebit in randul specialistilor din tara si din strainatate. In program sunt inscrise 135 de lucrari stiintifice, opera a 250 de autori din Romania, Republica Moldova, cat si din alte zece tari europene (Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Bulgaria, Letonia, Norvegia, Ucraina), afro-asiatice (Egipt, Siria) si din America (SUA). In plus, la conferinta participa peste 50 de specialisti de la Oficiile Judetene de Pedologie si Agrochimie, ceea ce va permite un schimb eficient de idei intre componenta stiintifica, teoretica, si cea practico-aplicativa.

Punctul nodal si conceptul central vor fi asigurate de analiza resursei de sol, poate cea mai valoroasa a Romaniei, cu certitudine cea mai viabila in timp, motiv pentru care partea a doua a conferintei (26-29 august) presupune studiul concret in teren al gestiunii solurilor si protectiei mediului din patru judete ale Regiunii de Nord-Est (Iasi, Vaslui, Neamt si Suceava), in viziunea actuala a dezvoltarii rurale.

Materialele conferintei, realizate de o echipa de specialisti recunoscuti in domeniile stiintei solului si geostiintelor, constituie un suport important de analiza si informare pentru factorii de decizie implicati in gestionarea acestei resurse.