Universitatea de Vest din Arad şi Universitatea din Târgu Jiu au decis suspendarea cursurilor

Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad a decis suspendarea cursurilor în perioada 24 februarie – 8 martie, iar Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu a decis suspendarea cursurilor până la sfârşitul săptămânii, având în vedere “actualul context epidemiologic”, informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Potrivit sursei citate, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara a luat decizia ca toţi studenţii şi cadrele didactice care au fost în ultimele 14 zile în zone cu risc de infecţie cu coronavirus (Covid-19) vor intra pentru o perioadă de 14 zile în carantină la domiciliu. Totodată, activităţile didactice la programele de studii cu predare în limba engleză şi franceză se suspendă timp de 14 zile, respectiv până la luarea unei decizii ulterioare.

“Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca a anunţat că, începând din data de 24 februarie 2020, persoanele revenite în ţară de mai puţin de 14 zile după o călătorie în nordul Italiei, cu precădere în regiunile Lombardia, Veneto şi Emilia Romagna, trebuie să rămână acasă pentru autoizolare până la 14 zile şi să evite orice contact cu alte persoane”, anunţă MEC.

Universităţile au obligaţia de a monitoriza starea de sănătate a studenţilor prin cabinetele medicale iar în situaţia în care sunt depistaţi studenţi care manifestă probleme medicale, trebuie să informeze Direcţia de sănătate publică.  MEC menţionează că în baza autonomiei universitare, decizia privind suspendarea procesului educaţional şi modalitatea de recuperare a activităţilor didactice aparţin conducerii universităţii, cu aprobarea Senatului Universitar şi a Consiliului de Administraţie, urmând a informa ministerul cu privire la decizia luată. AGERPRES