uvvg_deschidere1.jpgManifestarile dedicate noului an universitar aradean 2009-2010 au debutat miercuri cu un Te-Deum la Statuia marelui corifeu Vasile Goldis, unde un sobor de preoti condus de IPS Arhiepiscop Timotei Seviciu a oficiat slujba religioasa.

Festivitatea de deschidere a anului academic 2009-2010 a continuat in Sala Mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” in prezenta delegatiilor straine, oficialitatilor locale, profesori si studenti. Evenimentul a fost onorat de Gheorghe Falca, primar al Aradului, vicepresedintele CJ Arad, Adrian Tolea, Eugenia Grosan, inspector scolar judetean, iar Guvernul Romaniei a fost reprezentat de prefectul Calin Bibart.

Au mai fost prezenti Manlio Giuffrida, consul general al Italiei la Timisoara, delegatii academice din strainatate: Universitatea Transkarpatia-Ujgorod (Ucraina), Universitatea din Miskolc (Ungaria), Universitatea Szent Istvan Godollo – Bekescsaba (Ungaria), Universitatea din Padova, Universitatea „Eberhard Karls” din Tuebingen, Consortiul Medical Del Borsodi – Ungaria.

In cuvantul de deschidere, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universitatii de Vest „Vasile Goldis”, a subliniat ca, in cei 20 de ani de istorie academica, Universitatea, o institutie de referinta in sistemul national privat romanesc, a dovedit forta, consistenta si excelenta, atat in realizarea calitatii actului didactic, cat si pe planul cercetarii stiintifice. „Acest fapt este confirmat de profilul profesional competitiv al celor peste 30.000 de absolventi ai programelor de studii universitare de licenta, masterat si doctorat, care – in majoritate, s-au integrat pe piata nationala si internationala a muncii. Ca Universitate europeana, membra a Conferintei Magana Charta Observatory de la Bologna, a unor prestigioase Asociatii si Consortii Academice Internationale, institutia noastra a obtinut in anul 2009 calificativul maxim – GRAD DE INCREDERE RIDICAT, o reconfirmare a calificativului acordat in anul 2007 de catre Agentia Romana pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior. Universitate pentru care garanteaza Statul Roman, Universitatea de Vest Vasile Goldis deschide noul an academic sub cele mai favorabile auspicii. In primele rankinguri ale Universitatilor realizate in Romania ne situam pe locul 6 in cel publicat de ARACIS si in primele 24 de Universitati in cel publicat de revista Capital”.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a precizat ca, in anul universitar 2009-2010, Universitatea de Vest „Vasile Goldis” isi asuma responsabilitatea publica pentru aplicarea ferma a legii asigurarii calitatii educatiei – fapt ce se concretizeaza in calitatea programelor de studii la toate cele 9 facultati, 37 de specializari din cadrul ciclului licenta, 54 de programe de studii de master si 9 specializari din cadrul scolii doctorale. „Universitatea noastra nu se limiteaza numai la a genera si transmite cunostinte, ci isi exercita toate functiile caracteristice unei institutii de invatamant si de cercetare din spatiul european, isi demonstreaza vocatia multiculturala. De aceea dorim ca, in noul an universitar, sa sprijinim schimbarile structurale din mediul exogen universitatii, specifice proceselor contemporane de globalizare si dezvoltarii in Romania a societatii si economiei bazate pe cunoastere. Atasati crezului ilustrului nostru patron spiritual – Vasile Goldis, dorim ca universitatea noastra sa formeze caractere generoase, sa raspandeasca morala crestina si sa cultive idealuri inalte in mediul studentilor si al comunitatii”.

Festivitatea din Sala mare a Teatrului aradean s-a incheiat cu acordarea titlului de Doctor Honoris Causa d-lui prof. univ. dr. Fedir Vaschuk, rector al Universitatii de Stat Transkarpatia (Ucraina).