Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a omagiat 99 de ani de la nașterea Acad. Nicolae Cajal

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Centrul de Studii Iudaice „Academician Nicolae Cajal”, Comunitatea Evreilor din Arad, cadre didactice și studenți l-au omagiat, luni, 1 octombrie, pe acad. Nicolae Cajal, unul dintre fondatorii Facultății de Medicină din Arad, fost președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, prin depuneri de jerbe de flori la bustul academicianului aflat în fața Sinagogei Ortodoxe din Arad.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, Ionel Schlesinger, președintele Comunității Evreiești din Arad și prof. univ. dr. Marius Grec, director al Centrului de Studii Iudaice „Nicolae Cajal” au susținut o  evocare în memoria academicianului Nicolae Cajal, care ar fi împlinit 99 de ani de la naștere.

„În calitate de vicepreședinte al Academiei Române și președinte al Secției de Științe Medicale, academicianul Nicolae Cajal a avut însărcinarea de a supraveghea înființarea Facultății de Medicină, în anul 1991, din cadrul Universității noastre, care la ora actuală are mii de absolvenți, care lucrează în țară și peste hotare. Academicianul Nicolae Cajal a fost o personalitate medicală cu studii excelente în domeniul imunologiei a cărui școală, întemeiată la București, a fundamentat o serie de concepte privind imunitatea și rolul ei în apărarea organismului de infecții”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

„A fost un prilej deosebit să participăm la omagierea academicianului Nicolae Cajal, cel care a marcat în mod deosebit atât România, la care ținea foarte mult, cât și comunitatea evreiască al cărui președinte a fost, în ultimii săi ani de viață. Aducem mulțumiri Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad care înțelege, prin aceste gesturi comemoriale să îi respecte pe cei care au adus o contribuție esențială la dezvoltarea învățământului medical”, a subliniat Ionel Schlesinger, președintele Comunității Evreiești din Arad.

Prof. univ. dr. Marius Grec, directorul Centrului de Studii Iudaice „Nicolae Cajal”, a declarat: „În anul 2004, la Arad, anul în care a trecut la cele sfinte Nicolae Cajal a luat ființă Centrul de Studii Iudaice, care 10 ani mai târziu a primit numele de Acad. Nicolae Cajal. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad este o Universitate comunitară, multiculturală, care își comemorează înaintașii și pe cei care au sprijinit universitatea în decursul existenței sale. În anul Centenar, l-am comemorat pe Nicolae Cajal, care ar fi împlinit 99 de ani”.