uvvg arad.jpgPreocuparea pentru creşterea calităţii în învăţământul superior a reunit, zilele trecute, la Iaşi, reprezentanţi ai universităţilor din toată ţara, unde s-a desfăşurat un workshop cu tema „Bune practici în managementul universitar”.

Workshop-ul a fost organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în cadrul proiectului „Comunitate universitară pentru managementul calităţii în învăţământul superior”. Din partea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a participat lect. univ. dr. Anca Mustea de la Facultatea de Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei şi Asistenţă Socială din cadrul UVVG.

După o prezentare în plen a proiectului şi a unor exemple de bune practici din alte ţări, reprezentanţii universităţilor s-au împărţit în cinci grupuri de lucru pentru a identifica probleme principale cu care se confruntă învăţământul superior din România: (1) comunicarea pentru managementul universitar, (2) cunoaşterea cerinţelor stakeholder-ilor şi adaptarea la acestea a serviciilor din universităţi, (3) managementul proceselor şi ameliorarea calităţii în universităţi, (4) cultura instituţională, motivarea şi leadership-ul şi (5) acreditarea şi certificarea. După identificarea a cel puţin zece probleme cu care se confruntă învăţământul superior de către fiecare grup de lucru, participanţii s-au reunit în trei grupuri mari, care au lucrat în paralel pentru a identifica soluţii posibile.

Lect. univ. dr. Anca Mustea a declarat: „Programul s-a încheiat cu prezentarea pe scurt a soluţiilor găsite de cele trei grupuri, care au lucrat în paralel, urmând ca o prezentare detaliată să se facă la conferinţa care v-a avea loc în luna noiembrie în cadrul aceluiaşi proiect. Concluziile workshop-ului „Bune practici în managementul universitar” evidenţiază faptul că se pot găsi soluţii creative printr-o muncă colaborativă a reprezentanţilor tuturor universităţilor. Ne bucurăm că Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a fost invitată şi a putut participa activ la găsirea de soluţii pentru creşterea învăţământului superior din România”.