univ buc.jpgUniversitatea din Bucureşti consideră inoportună desfiinţarea Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării prin împărţirea sa în două instituţii, una responsabilă de evaluare şi cealaltă de monitorizarea proiectelor de cercetare, modificare prevăzută în forma actuală a unui proiect de lege.

„Universitatea din Bucureşti se alătură demersurilor Universităţii de Vest din Timişoara, precum şi ale societăţii civile, exprimându-şi dezaprobarea faţă de proiectul de lege care prevede desfiinţarea Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), organism care gestionează din punct de vedere administrativ proiectele de cercetare, dezvoltare şi inovare ale Guvernului României. Universitatea din Bucureşti apreciază activitatea desfăşurată până în prezent de UEFISCDI în organizarea competiţiilor pentru selecţia proiectelor de cercetare, precum şi în evaluarea şi monitorizarea acestora, ca fiind una funcţională, eficientă şi transparentă”, se arată într-un comunicat remis presei.

Potrivit conducerii UB, profesionalismul de care instituţia a dat dovadă în gestionarea fondurilor alocate cercetării a angajat sistemul de finanţare a cercetării româneşti pe o cale ce corespunde standardelor de performanţă la nivel european. „UEFISCDI este structurată şi funcţionează la momentul actual în baza principiilor implementate în instituţii similare de prestigiu internaţional. (…) Universitatea din Bucureşti susţine păstrarea structurii actuale a instituţiei, care s-a dovedit de la înfiinţarea sa o soluţie viabilă de administrare a sistemului naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare”, precizează sursa citată. AGERPRES