unibuc.jpgReprezentanţii Universităţii din Bucureşti şi-au manifestat vineri, într-un comunicat de presă, dezacordul faţă de proiectul de lege care se referă la eliminarea locurilor cu taxă la universităţile publice.

„Universitatea din Bucureşti a aflat cu stupoare şi îngrijorare că proiectul de lege PLX 239/2011, promovat de parlamentarii Petru Filip şi Cătălin Croitoru, a intrat în dezbatere la Camera Deputaţilor şi a fost adoptat tacit. În acest proiect se prevede ca universităţile publice să nu mai primească studenţi cu taxă, iar cele private să beneficieze de o serie de prevederi prin care capătă o autonomie excesivă. Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 nu face diferenţe între universităţile publice şi cele private, în spiritul învăţământului superior din ţările Uniunii Europene”, se arată în comunicatul de presă.

În opinia conducerii UB, dacă studenţii care nu sunt admişi exclusiv pe locurile de la buget vor fi împiedicaţi să mai frecventeze universităţile publice, opţiunea liberă a acestora este anulată iar ei sunt „dirijaţi artificial” spre alte instituţii. Potrivit UB, statutul de student de la buget sau cu taxă este supus schimbării în fiecare an, ceea ce stimulează competiţia şi îmbunătăţeşte calitatea pregătirii.

„Modificarea legislaţiei actuale ar afecta negativ atât studenţii, limitându-le libertatea de a-şi alege programele de studii, cât şi angajatorii, care au manifestat preferinţe constante în decursul timpului pentru instituţiile publice cu tradiţie. Legea Educaţiei Naţionale garantează autonomia universitară. Dacă s-ar interzice universităţilor publice primirea de studenţi cu taxă, în limitele capacităţilor de şcolarizare existente, constatate la acreditare, s-ar încălca grav autonomia lor”, afirmă sursa citată.

Reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior mai precizează că şi Curtea Constituţională s-a pronunţat deja asupra acestei chestiuni, respingând excepţia de neconstituţionalitate a învăţământului public cu taxă. În motivarea sa, Curtea aminteşte obligaţia statului de a susţine tinerii prin burse de studii şi burse sociale, precum şi dreptul suveran al statului de a stabili finanţarea instituţiilor publice de la bugetul de stat. „Adoptarea unui proiect de lege care modifică Legea Educaţiei prin procedura aprobării tacite, fără o dezbatere publică, este menită să trezească protestul unanim al studenţilor, cadrelor universitare şi cercetătorilor”, consideră conducerea UB. AGERPRES