univ oradea.jpgRectorul Universităţii Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, a declarat că în acest an reprezentanţii Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) vor fi prezenţi lunar în Universitatea orădeană pentru evaluarea unor programe.

„Periodic, după cum ştiţi, din cinci în cinci ani noi trebuie să facem acreditări la programe. În 2016 nu ne aşteaptă evaluarea instituţională, urmând să aibă loc în anul 2018, în schimb 25 de programe vor trebui evaluate pentru a-şi reprimi sau a rămâne cu evaluarea iniţială. Lunar, ARACIS este prezent în campusul nostru. Recent, au fost la Facultatea de Protecţie a Mediului, vor veni la Fizică, Engleză, la Farmacie şi la celelalte”, a declarat, în conferinţă de presă, Constantin Bungău. Rectorul universităţii a precizat că sunt acreditate 99% dintre specializările instituţiei.

Rectorul a afirmat că toate proiectele cu finanţare europeană ale Universităţii au fost închise la 31 decembrie 2015, iar alte proiecte au fost depuse pentru infrastructura de cercetare. „Aşteptăm Programul Operaţional Competitivitate, aşteptăm Programul POR şi desigur programul transfrontalier Ro-Hu. Între timp, colegii mei au depus foarte multe cereri de proiecte pe zona de cercetare Erasmus+, la scară mai mică”, a precizat rectorul.

Bungău a declarat că Universitatea are nevoie de investiţii semnificative. Acestea se referă la întreţinerea campusului, reabilitarea termică a două cămine, finalizarea parcării din incintă şi îndeplinirea obligaţiilor de siguranţă împotriva incendiilor. „Vom cheltui mult mai mulţi bani pentru reţea de hidranţi, asigurare debit de rezervă apă şi multe altele. Nu vă daţi seama ce efort financiar înseamnă. Ştiţi ce înseamnă ca fiecare clădire să fie în stare perfectă de funcţionare. Vom avea foarte mult de investit, astfel încât să primim autorizare de la ISU pentru toate clădirile noastre, care nu sunt puţine. Dar le vom face pe toate în timp, asta e”, a declarat rectorul.

Planul Operaţional al Universităţii pentru anul 2016 va fi supus votului Senatului universitar în şedinţa ce va avea loc luni. AGERPRES