univ dunarea de jos.jpgUniversitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi deţine un soft anti-fraudă prin care este verificată veridicitatea lucrărilor ştiinţifice de doctorat sau post-doctorat, a declarat preşedintele senatului universităţii, Lucian Georgescu, care a adăugat că Ministerul Educaţiei ar trebui să stabilească aplicarea la nivel naţional a acestui tip de verificare anti-plagiat. Potrivit acestuia, softul, care a costat 10.000 lei, a fost achiziţionat anul trecut, în cadrul proiectului PERFORM, proiect prin care 118 tineri şi-au realizat studii de doctorat şi post-doctorat. Softul verifică lucrarea – care este introdusă în sistem electronic – comparând-o cu toate celelalte lucrări existente în lume pe tema respectivă. Pentru o astfel de procedură, computerul care efectuează căutarea este pur şi simplu blocat timp de 24 de ore.

Softul va putea fi utilizat de universitate până în toamna acestui an, iar preşedintele senatului universităţii a spus că instituţia va căuta soluţii pentru a cumpăra şi pe viitor dreptul de verificare computerizată a veridicităţii lucrărilor de doctorat, o măsură care ar trebui introdusă de Ministerul Educaţiei în toate universităţile din ţară. „Dacă s-ar aplica peste tot ar fi foarte bine. Dar să se aplice peste tot, să se măsoare la fel. Acum, ministrul Educaţiei ar trebui să stabilească aşa ceva, pentru a-i descuraja pe cei care fură, pentru că a plagia o lucrare ştiinţifică este furt, clar’, a spus Georgescu.
Propunerea de aplicare, la nivel naţional, a unui astfel de sistem de verificare este susţinută şi de alte cadre didactice universitare. „Normal că mă simt jignit când aud de astfel de cazuri de plagiat. Ştiu câtă muncă este în spatele unei lucrări ştiinţifice şi ştiu câţi colegi de-ai mei muncesc pe rupte pentru aşa ceva. Iar dacă apare un posesor de doctorat îl consider coleg de-al meu. Numai că acel coleg se laudă cu o lucrare furată. Aşa ceva nu ar trebui să rămână nepedepsit, iar implementarea unui soft antifraudă la nivel naţional ar putea fi soluţia”, a spus Cristian Dima, asistent universitar la Facultatea de Chimie Alimentară din Galaţi. AGERPRES