Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa are un nou rector

univ_resita.jpgFostul decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, Venera Manciu, este, de miercuri, noul rector al acestei instituţii de învăţământ superior. „Universitatea noastră este pentru întreaga regiune. De aceea, îmi doresc să pot restabili echilibrul. Misiunea universităţii este educaţia de calitate. Restul reprezintă problemele noastre interne, pe care trebuie să ni le rezolvăm cât mai bine şi cât mai repede”, a declarat noul rector al Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa.

Pentru funcţia de rector al universităţii reşiţene au intrat în cursă trei candidaţi: decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Venera Manciu, directorul Departamentului de Energie Electrică şi Informatică, Eugen Răduca, şi fostul decan al Facultăţii de Inginerie, Sava Ianici. Din 99 de participanţi la vot, 56 au susţinut-o pe Venera Manciu, 26 dintre votanţi l-au ales pe Sava Ianici, 15 pe Eugen Răduca, iar două persoane s-au abţinut.

Misiunea noului rector nu va fi tocmai uşoară, având în vedere gravele probleme financiare cu care se confruntă instituţia, dar şi deficitul grav de imagine, survenit în urma scandalului de corupţie din vara trecută.

Fostul rector, prof. univ. dr. ing. Doina Frunzăverde, şi-a prezentat raportul celor două mandate, despre care spune că au fost îngreunate de modificările legislative din domeniul învăţământului. Fostul rector a adus din nou în discuţie subfinanţarea universităţilor mici. „Sunt două mandate consecutive pe care le-am încheiat acum, care nu pot să spun că au fost uşoare. În primul mandat a apărut Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, care a atras după ea o serie de schimbări cărora a trebuie să le facem faţă, inclusiv primul exerciţiu naţional de evaluare a programelor de studii şi, în acest sens, a fost şi o nouă schemă de finanţare, care a fost aplicată de minister. Atunci, universitatea din Reşiţa a pierdut fonduri importante şi a trebuit să găsească resurse proprii pentru a putea să acopere aceste surse care lipseau de la buget. Cel de-al doilea mandat a fost extrem de greu, mai ales în ultima parte, fiind marcat de scăderea accentuată, chiar dramatică a numărului de studenţi”, a declarat Doina Frunzăverde. AGERPRES

Universitatea „Eftimie Murgu” din Resita are un nou rector

Noul rector al Universitatii „Eftimie Murgu” din Resita este, incepand de pe 14 martie, prof. univ. dr. Doina Frunzaverde, pentru un mandat de patru ani.
(mai mult…)

Evenimente

Interviu

Infografic

Legislatie

Programe

Preventie