Universitatea Ovidius a lansat campania publică de strângere de fonduri pentru ajutorarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa

Universitatea Ovidius a anunţat lansarea campaniei de binefacere “Împreună pentru sănătatea comunităţii noastre!” în scopul colectării de fonduri pentru susţinerea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa, în lupta împotriva virusului COVID-19.

Conform sursei citate, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa este unul dintre cele cinci centre medicale desemnate de Ministerul Sănătăţii în tratarea pacienţilor cu noul coronavirus, singurul centru abilitat din regiunea de sud-est a României în lupta împotriva COVID-19.

“În acest context, facem un apel către toţi membrii comunităţii universitare, în special către partenerii noştri implicaţi în Forumul oamenilor de afaceri, precum şi către constănţeni, de a dona orice sumă în contul Fundaţiei Metamorphosis, a Universităţii Ovidius” – se arată în comunicatul de presă al instituţiei.

Sumele colectate vor fi folosite pentru cumpărarea de medicamente, achiziţionarea unui plămân artificial şi completarea nevoilor de echipamente.  Donaţiile pot fi transmise prin instrumente bancare către Fundaţia Metamorphosis, a Universităţii Ovidius, Bd. Mamaia nr.124, Constanţa. CIF: 39912517, IBAN: RO49BRDE140SV73207651400, Donaţii COVID-19. AGERPRES