Universitatea Transilvania din Braşov a investit, anul acesta, peste 550.000 de euro în zece proiecte ale studenţilor, propuse în cadrul competiţiei „Fii în centru”, aflată la cea de-a treia ediţie, care au ca scop îmbunătăţirea activităţii didactice sau administrative din instituţia de învăţământ superior

Conducerea universităţii a selectat un număr de 10 proiecte, din totalul de 50 depuse anul trecut, dintre care o parte vizează implementarea unor măsuri pentru combaterea răspândirii virusului SARS-Cov-2, altele menite să îmbunătăţească platforma de intranet a universităţii ori viaţa studenţilor, spre exemplu aplicaţia prin care s-a realizat un pachet de carduri virtuale.

În realizarea celor 10 proiecte au fost implicaţi peste 60 de studenţi. „După o analiză riguroasă a propunerilor, Universitatea a achiziţionat echipamentele necesare, iar studenţii s-au pus pe treabă. În total, cheltuielile de achiziţie s-au ridicat la aproape 350.000 de euro. Pe lângă acestea, o parte din bani au fost destinaţi şi burselor pe care studenţii le-au primit, ca recompensă pentru munca depusă. Bursele au reprezentat maximum 30% din valoarea totală a proiectului, astfel că o bursă a ajuns chiar şi la 8.000 de euro pentru un student. În total, peste 220.000 de euro au fost alocaţi pentru recompensarea studenţilor”, a precizat conducerea UniTBv.

Unul dintre proiecte înseamnă realizarea RoboCovCleaner – un robot independent care poate fi controlat şi programat de la distanţă printr-o aplicaţie, pentru a dezinfecta holurile şi sălile de curs din clădirile universităţii, altul – Safe-UniTBv – un sistem de verificare a temperaturii corporale şi a purtării măştii de protecţie, dar şi sisteme care verifică distanţa fizică de cel puţin 1,5 metri între persoane şi sisteme de monitorizare a calităţii aerului şi, printr-un al treilea proiect s-a implementat un sistem de termoscanare bazat pe inteligenţă artificială.

De asemenea, trei studenţi ai UniTBv au creat noi funcţionalităţi ale platformei de intranet a Universităţii şi au realizat un tur virtual al corpurilor de clădire şi au instalat trei info-chioşcuri care se sincronizează cu site-ul unitbv.ro şi preiau automat anunţurile, ştirile şi evenimentele pentru a le afişa.

Alţi tineri au realizat un sistem de carduri virtuale, astfel încât, fiecare student va avea un singur card (pe telefon) cu ajutorul căruia va avea acces la bibliotecă, va putea intra în cămin sau îşi va ţine evidenţa prezenţelor la orele de sport, iar autorii unui alt proiect au realizat o aplicaţie prin care au adus noi funcţionalităţi aplicaţiei de mobil a Universităţii.

Echipa implicată în proiectul Visual Life a transformat materialele şi instrumentele de predare clasice în resurse educaţionale potrivite pentru comunicarea în mediul online cum ar fi: prezentări animate ale unor mecanisme/procese, clipuri pe subiecte specifice ştiinţelor vieţii, panouri digitale interactive, panouri expoziţionale, atlase, cea care a realizat Med-Acces a creat, pentru platforma E-learning a UniTBv grile interactive, imagini radiologice şi ecografice explicate pentru diverse patologii, videoclipuri în limba română cu diferite tehnici medicale, de recuperare li de laborator, care sunt utile studenţilor de la Medicină, iar o altă echipă a realizat tutoriale pe manechine, în cadrul proiectului „Primii paşi în educaţia medicală simulată”.

Nu în ultimul rând, în cadrul proiectului DigiEdu, studenţii au realizat interviuri cu directorii centrelor de cercetare cu ajutorul cărora a fost prezentată activitatea şi proiectele de cercetare realizate.

Toate aceste proiecte sunt deja utilizate sau se află în curs , iar în funcţie de rezultate şi de utilitatea acestora, în timp, se va lua în calcul extinderea sau dezvoltarea proiectelor, a precizat conducerea Universităţii braşovene. AGERPRES