targ educational2.jpgPeste 25 de universităţi şi şcoli britanice de prestigiu îşi vor prezenta pe 22 noiembrie oferta educaţională la Bucureşti la cea de a doua ediţie a târgului educaţional Education UK Exhibition, organizat de British Council, accesul vizitatorilor fiind liber.

Potrivit unui comunicat de presă al Britsh Council remis vineri, în cadrul târgului educaţional reprezentanţii universităţilor şi şcolilor britanice vor susţine o serie de seminarii pe teme diverse – cum se scrie un eseu pentru înscrierea la facultăţile din UK în aşa fel încât succesul să fie garantat, avantajele de a studia dreptul în Marea Britanie, ce domenii de specializare sunt competitive şi de ce, varietatea specializărilor în materie de artă şi design disponibile în Marea Britanie, la toate nivelurile de calificare (licenţă, masterat, doctorat) şi multe altele.

Printre expozanţi se numără şi UCAS, organizaţia britanică responsabilă cu managementul aplicaţiilor pentru universităţile şi colegiile din Marea Britanie. Aceasta va susţine o prezentare menită să ofere o imagine de ansamblu asupra procesului de înscriere la studii în Marea Britanie, de la cum să aplici, cum să alegi cea mai potrivită specializare, cum să completezi aplicaţia online şi până la redactarea motivaţiei personale şi posibilităţile de finanţare.
Vizitatorii pot afla direct de la universităţile de interes şi despre oferta de burse disponibilă pentru studenţii români.

Clubul Liderii Mileniului Trei va organiza, în cadrul acestui eveniment educaţional, Forumul Civic pe Educaţie care îşi propune să sprijine dezbaterile pe teme de politici educaţionale cu impact în îmbunătăţirea sistemului educaţional din România. Participarea la această conferinţă se face doar pe bază de invitaţie. De asemenea, Marian Staş, Chairman al Clubului Liderii Mileniului Trei, îşi va lansa ultimul volum din seria cărţilor dedicate schimbărilor din sistemul educaţional. Alianţa Colegiilor Centenare va prezenta „Truth, Goodness, Beauty în Nowadays Schools”, volum coordonat de prof. Adrian Costache.
7 dintre universităţile prezente la Education UK Exhibition sunt plasate în prima treime a University League Table 2015 (University of East Anglia, University of Birmingham, University of Kent, The University of Nottingham, Cardiff University, University of Manchester şi University of Essex), iar printre şcoli se remarcă Regent College şi The Duke of York’s Royal Military School.

„Cei care se înscriu online la târgul educaţional au două şanse de a câştiga premii: vor participa automat la o tombolă cu premii şi se pot înscrie la un concurs foto care va aduce câştigătorului două bilete de avion, dus-întors, pentru Londra”, susţin organizatorii. AGERPRES