studenti4.jpgUniunea Naţională a Studenţilor din România va organiza în perioada 19-25 noiembrie, în 14 centre universitare, o nouă ediţie a Festivalului „Studenţiada”, a declarat joi preşedintele organizaţiei studenţeşti, Ioan Poenaru.

„Studenţiada este un eveniment naţional cu o tradiţie de 6 ani, de care pot beneficia studenţi din peste 14 centre universitare. În cadrul festivalului, studenţii au posibilitatea de a participa la o gamă largă de activităţi, ce îi ajută în stimularea capacităţilor intelectuale, a spiritului de echipă, a activităţilor specifice studenţeşti şi asociative şi de asemenea la îmbunătăţirea comunicării cu instituţiile publice locale şi centrale”, a afirmat Poenaru.

Astfel, în perioada 19-25 noiembrie, studenţii vor avea timp de 7 zile de acces gratuit la muzeu, spectacole de operă, film, teatru, vor participa la competiţii sportive (fotbal, baschet, tenis, jocuri de masa, şah), dar şi la traininguri, workshopuri, conferinţe, expoziţii, dezbateri, petreceri tematice, concursuri trăsnite şi concerte.

Studenţii care vor să participe la activităţile din cadrul festivalului se pot înscrie pe site-ul www.studentiada.ro. AGERPRES