Unul dintre cei mai mari artişti ai Poloniei şi ai Europei contemporane, Czesław DŸwigaj, poet, pictor, sculptor, grafician, profesor la Academia de Arte Frumoase din Cracovia, a primit miercuri titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii ‘1 Decembrie 1918’ Alba Iulia.

Realizările sale monumentale, fie că sunt sculpturale, murale sau ceramice, sunt numeroase, semnificative fiind cele aproape 90 de statui care îl reprezintă pe Papa Ioan Paul al II-lea, ridicate în Chicago, Londra, Fatima, Lourdes, Tenerife şi în multe localităţi din Polonia. Czesław DŸwigaj va realiza o astfel de statuie şi la Blaj, aceasta urmând să fie amplasată în piaţeta din faţa Mitropoliei Greco-Catolice, cu orientare spre Catedrala ‘Sfânta Treime’.

Laudatio a fost rostit de către diplomatul Nicolae Mareş, fost ambasador al României în Polonia. Acesta a spus despre Czesław DŸwigaj că este unul din marii artişti ai Poloniei contemporane.

‘Este un mare prieten al României, al culturii româneşti’, a spus, despre Czesław DŸwigaj, diplomatul.

Artistul polonez s-a declarat onorat de faptul că Universitatea din Alba Iulia i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa.

‘Este un lucru extraordinar pentru mine, pentru creaţia mea, pentru drumul meu artistic. Este o mare bucurie pentru mine’, a declarat artistul.

Czesław DŸwigaj a oferit rectorului Daniel Breaz o sculptură în miniatură, acesta oferindu-i la rândul său o frescă cu sediul universităţii. Printre cei prezenţi la ceremonie s-au aflat şi Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj, Claudiu, şi preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel. AGERPRES