În cadrul adunării generale a Forumului Permanent al Universităților Euro-Mediteraneene (EPUF), care a avut loc pe 28 iunie la Barcelona, Universitatea „Petre Andrei” din Iași, reprezentată de Rectorul Doru Tompea, a fost primită ca membru cu drepturi depline alături de cele peste 100 de instituții de învățământ superior și de cercetare care fac parte din organizația înființată în 2006.

Printre obiectivele EPUF se numără îmbunătățirea calității învățământului și cercetării și garantarea accesului egal la educație prin mobilități și cooperare instituțională.

Pe 29 iunie Prof.univ.dr. Doru Tompea a participat și la Conferința Rectorilor din Uniunea pentru Mediterana organizată de EPUF, alături de peste 150 de membri din Europa și Bazinul Mediteranean. Aici au fost abordate teme referitoare la rolul social al instituțiilor de învățământ superior, mobilitate în programele pentru studenți și profesori și parteneriate tematice între universități. „Am identificat câteva oportunități de parteneriate academice care vor fi încheiate până la începutul noului an universitar”, a precizat Prof.univ. dr. Doru Tompea, rectorul UPA din Iași.

upa_forum.jpg