ciolos_usamvcj.jpgFostul comisar european pentru Agricultură în perioada 2007-2014, Dacian Cioloş, a primit joi titlul de Profesor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, care celebrează 145 de ani de existenţă.

În documentul de argumentare a conferirii titlului, reprezentanţii USMAV Cluj au explicat că l-au ales pe Dacian Cioloş, care este chiar absolvent al Facultăţii de Horticultură de la Cluj, deoarece este unul dintre cei mai prestigioşi absolvenţi ai universităţii. Ceremonia de conferire a acestui titlu a făcut parte din seria de evenimente organizate de universitatea clujeană pentru a marca trecerea a aproape un secol şi jumătate de la înfiinţare.

„Cei 145 de ani de existenţă şi tradiţie a USAMV Cluj-Napoca înseamnă parcurgerea unui drum al excelenţei în educaţie şi cercetare agronomică, de cooperare şi deschidere constantă spre mediul academic extern, de formare a numeroase generaţii de absolvenţi, specialişti în ştiinţa şi practica agricolă”, a declarat rectorul Doru Pamfil.

Dacian Cioloş, care în prezent este consilier al Preşedintelui Comisiei Europene, a remarcat, la rândul său, că atât baza materială cât şi procesul de învăţământ în universitatea al cărui student a fost în urmă două zeci de ani au devenit mai „consistente”. „Este o onoare care, personal, continui să cred că este un pic mai mare decât a fost cazul, pe care universitatea la care mi-am desăvârşit studiile mi-a acordat-o astăzi. (…) Sunt cu atât mai mândru şi mai bucuros cu cât dacă îmi amintesc de cum arăta universitatea în anii 90-94, când am terminat eu facultatea, s-a schimbat foarte mult. Am călătorit mult în Europa şi în lume şi şi din acest punct de vedere mă simt în largul meu aici, pentru că nu numai că există acum o bază materială care e mult mai consistentă, s-a schimbat mult şi consistenţa învăţământului care se practică aici. Mai sunt încă multe lucruri de făcut, dar există toate ingredientele necesare pentru a creşte calitatea învăţământului şi a face în aşa fel încât cei care termină cursurile aici să se îndrepte spre sectorul agricol, agroalimentar şi rural”, a declarat Dacian Cioloş, joi, după primirea titlului.

Potrivit ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu, prezent la eveniment, USAMV Cluj este a doua universitate de ştiinţe agricole din ţară ca număr de studenţi, respectiv 6662. Pe de altă parte, USAMV Cluj este, în acelaşi timp, instituţia cu cea mai vizibilă activitate ştiinţifică, dintre cele patru universităţi similare din ţară.

Documentul de conferire a titlului de Profesor Honris Causa către Dacian Cioloş a fost inclus într-o Carte de Onoare a universităţii, care a fost creată în 1892.
În cursul zilei de joi au avut loc dezvelirea plăcii aniversare a 145 de ani USAMV Cluj-Napoca, vizitarea Spitalului Veterinar de Urgenţă şi inaugurarea noilor spaţii de învăţământ, precum şi inaugurarea noii Biblioteci Centrale a universităţii.

La eveniment au participat Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Cristian Hera, vicepreşedintele Academiei Române, Gheorghe Sin, preşedintele ASAS „Gheorghe Ionescu Şişeşti”, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, ÎPS Andrei, Mitropolitul ortodox al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Răzvan Teodorescu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Paul Pîrşan, vicepreşedintele Consorţiului Universităţilor de Ştiinţele Vieţii, Ioan Aurel Pop, reprezentant al Uniunii Universităţilor Clujene, precum şi mulţi alţi membri ai comunităţii academice şi universitare din Cluj. AGERPRES