Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) va oferi, prin profesorii de specialitate, consultaţii gratuite în perspectiva examenului de bacalaureat şi admiterii în învăţământul superior, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei academice, Codruţ Şerban.

El a precizat că, în vederea susţinerii examenului de bacalaureat şi a celui de admitere la facultate, profesori ai USV vor oferi consultaţii gratuite la Limba şi literatura română şi la Matematică.

Este pentru al patrulea an consecutiv când elevii din Suceava, dar şi din judeţele învecinate, care doresc să-şi îmbunătăţească performanţele didactice, „pot profita de această oportunitate”, potrivit sursei citate.

Consultaţiile sunt concepute sub forma unor module interactive şi vor putea fi personalizate în funcţie de nivelul de pregătire al elevilor participanţi.

Pentru înscriere este necesară completarea cererii de înscriere, aflată pe site-ul www.usv.ro, la secţiunea „Consultaţii bacalaureat”, şi transmiterea ei în perioada 21 februarie – 7 martie, iar orarul va fi postat înainte de finalizarea perioadei de înscrieri.

În urma cursurilor de pregătire desfăşurate în perioada februarie – mai 2018, la care au participat aproximativ 350 de elevi, peste 90% dintre cursanţi au obţinut diploma de bacalaureat. AGERPRES