Deputatii Comisiei de invatamant au adoptat o initiativa legislativa potrivit careia veniturile proprii ale institutiilor de invatamant superior realizate din activitati de cercetare stiintifica, de proiectare, de consultanta sau de expertiza, precum si din contracte pentru alte servicii stiintifice, didactice sau de productie si prestari de servicii se pot tine in conturi distincte la banci comerciale.
Un alt articol adoptat de membrii comisiei prevede ca universitatile vor putea infiinta structuri de invatamant postuniversitar acreditate aprobate de catre Senatul universitatii.

Comisia a mai adoptat un articol potrivit caruia in institutiile de invatamant superior se pot organiza activitati de cercetare stiintifica, dezvoltare-tehnologica, proiectare, consultanta, expertiza, prestari de serviciu si activitati de productie in cadrul departamentelor, catedrelor sau in unitati proprii de cercetare si productie, inclusiv prin colaborare cu institutii de invatamant sau cu persoane juridice din tara sau din strainatate.

Din textul initiativei legislative au fost eliminate prevederi care se refereau la constituirea unui Consiliu National al Universitatilor care sa functioneze ca organism de coordonare si evaluare pe baza de statut propriu. Au fost eliminate si aliniate conform carora universitatile puteau infiinta functia de presedinte al universitatilor, care sa fie ordonator de credite cu atributii stabilite de Carta universitara, precum si cu privire la institutiile de invatamant superior care trebuiau sa fie conduse de senate, iar facultatile, departamentele si celelalte unitati din structura universitatii, de consilii ale acestor structuri.

Deputatii au hotarat sa ramana valabila prevederea din statutul personalului universitar potrivit careia varsta limita de pensionare este de 65 de ani, iar rectorul poate detine doua mandate a cate patru ani fiecare.