univ_1dec1918_alba.jpgCadre didactice şi studenţi din mai multe ţări participă, miercuri şi joi, la un workshop organizat de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, eveniment la care au fost invitaţi şi ambasadorii Republicii Iran şi Statului Palestina, Hamid Moayyer, respectiv Fuad Karim Kokaly.
Organizat prin Centrul de Relaţii Internaţionale, „Exploratory Workshop Internationalisation of Higher Education: Challenges and Rewards”, ajuns la cea de-a treia ediţie, reuneşte cadre didactice din Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Polonia şi Serbia, studenţi din aceste ţări şi din Turcia, precum şi din România.

Printre temele abordate în cadrul workshop-ului se numără mobilitatea internaţională a studenţilor şi a cadrelor universitare, educaţia online, precum şi consolidarea parteneriatelor strategice. La eveniment a fost invitat şi ambasadorul Statului Palestina, Fuad Karim Kokaly, prezent şi la ediţia anterioară. La universitatea din Alba Iulia 15 studenţi palestinieni urmează un curs de limba română, fiind în primul an pregătitor, faţă de 5 anul trecut.

De asemenea, la workshop a fost invitat şi ambasadorul Republicii Iran, Hamid Moayyer, un tânăr din această ţară urmând doctoratul la Universitatea „1 Decembrie 1918”. AGERPRES