Workshop privind învăţarea bazată pe proiecte în cadrul Proiectului BLISS la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău

univ_bc_bliss.jpgPe 22 octombrie, la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău, în Sala de lectură a Bibliotecii, a avut loc un workshop privind învăţarea bazată pe proiecte: “Cum să învăţăm cu ajutorul proiectelor”. Acţiunea se desfăşoară în cadrul proiectului “Bacău şi Lugano – Predarea informaticii Pentru o Societate Sustenabilă” (BLISS), finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Programul evenimentului a debutat cu înregistrarea participanţilor şi o invitaţie la ceai, într-o atmosferă caldă, unde participanţii au avut prilejul să interacţioneze şi să schimbe câteva idei despre viitoarele proiecte. Cuvântul de deschidere a fost adresat de către doamna Conf. univ.dr. Elena Nechita, coordonatorul proiectului care le-a explicat studenţilor şi elevilor despre posibilităţile de interacţionare şi lucru în echipă cu partenerii de la Universitatea della Svizzera italiana din Lugano, Elveţia.

Prof. univ. dr. ing. Gabriel Lazăr a prezentat conceptul de “dezvoltare durabilă” și cum putem construi o “societate durabilă”. Despre “învățarea bazată pe proiecte” au vorbit Conf. univ. dr. Venera-Mihaela Cojocariu și Lect. univ. dr. Gloria-Cerasela Crișan.

Din partea Colegiului Național “Gheorghe Vrănceanu” Bacău, prof. Lăcrămioara Mărgineanu a prezentat o parte din proiectele din domeniul informaticii ale liceenilor. Conceptul de “muncă în echipă” a fost abordat de conf. univ. dr. Bogdan Pătruț și conf. univ. dr. Constanța Dumitriu, prin intermediul concursului “Cel mai bun proiect în echipă”.

Despre construcția unui robot le-a explicat elevilor Ștefan Arsene, absolvent al Facultății de Științe, programul de master Informatică Aplicată. Vizualizarea filmului “Swarmanoid: Towards Humanoid Robotic Swarms” a continuat tematica roboților și a evoluției acestora de-a lungul timpului. Acest film face parte din proiectul Swarmanoid, dezvoltat de laboratoare din Belgia, Elveția și Italia. “Managementul de proiect, sau drumul de la agonie la extaz” constituie tema abordată de Mihai Bondar, Head of Business Development, SCC Services România.

Invitații din cadrul acestui workshop au fost, deopotrivă, liceeni și studenți interesați de tematica evenimentului și care doresc să-și dezvolte orizonturile cunoașterii în acest domeniu.