Zeci de liceeni sunt aşteptaţi la Universitatea Politehnica Timişoara (UPT), în cadrul Electronics Summer University, proiect care se va desfăşura în perioada 21 august – 3 septembrie, care urmăreşte promovarea învăţământului superior în rândul elevilor de liceu din România, în vederea prevenirii abandonului şcolar şi a conştientizării importanţei studiilor superioare.

”Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de trei ani şi îşi propune ca în fiecare an să aducă la şcoala de vară câte 60 de elevi de clasa a XI-a, din liceele eligibile şi are finanţare prin Schema de Granturi Competitive pentru universităţi din cadrul proiectului ROSE. Opt instituţii de învăţământ superior din sistemul public au fost acceptate pentru a desfăşura programe de vară tip punte, Universitatea Politehnica Timişoara obţinând cel mai mare punctaj”, a declarat vineri directorul proiectului, prof. dr. ing. Florin Alexa, într-un comunicat remis AGERPRES.

Activităţile organizate în special în campusuri oferă acestor elevi o experienţă universitară timpurie, menită să îi familiarizeze cu mediul academic şi să iniţieze o dezvoltare a abilităţilor relevante pentru succesul în învăţământul superior.

Activităţile esenţiale ale sub-proiectului Electronics Summer University se împart în două categorii. Cele mai numeroase aparţin de sfera academică unde elevii participă la cursuri teoretice şi interactive, menite să le stârnească interesul şi să le consolideze cunoştinţele. A doua categorie de activităţi implică training-uri şi workshop-uri non-formale, menite să le dezvolte abilităţi dinafara sferei academice.

”Împreună cu membrii asociaţiei studenţeşti Liga Studenţilor din Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii (LSFETc) şi a experţilor în consiliere care fac parte din Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră (CCOC) urmărim să creem un mediu interesant şi educativ pentru participanţi”, adaugă prof. Florin Alexa.

Conducerea şi cadrele didactice din cadrul Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologii Informaţionale, precum şi studenţii membrii ai Ligii Studenţilor din Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii au mai desfăşurat în anii anteriori activităţi dedicate elevilor de liceu, având experienţă în acest sens.

O atenţie deosebită se acordă siguranţei şi securităţii liceenilor participanţi. Astfel, spre exemplu, este solicitat acordul scris al părinţilor/tutorilor legal instituiţi, iar elevii sunt informaţi şi instruiţi în legătură cu regulile ce trebuie respectate. AGERPRES