clasa_goala.jpgZece la sută din şcolile din judeţul Neamţ nu au autorizaţii sanitare de funcţionare sau de securitate la incendiu, potrivit unei situaţii ce a fost prezentată în Colegiul Prefectural, de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, din cele 344 de clădiri aflate în administrarea şcolilor, doar 297 au autorizaţie sanitară de funcţionare. Principalele motive pentru care 47 de clădiri nu au obţinut autorizaţia sanitară se referă la lipsa sursei de apă şi nepotabilitatea apei.

În ceea ce priveşte autorizaţia de securitate la incendiu, reprezentanţii ISU au informat că, potrivit prevederilor legale, inspectoratul emite în primă fază un aviz pentru respectarea reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor de apărare împotriva incendiilor adoptate în documentaţiile tehnice de proiectare şi în a doua etapă, după finalizarea lucrărilor, acordă autorizaţia de securitate la incendiu, în baza căreia se certifică că au fost respectate cerinţele esenţiale de securitate la incendiu prevăzute în proiect.

În judeţul Neamţ, 33 de clădiri aparţinând de 30 de unităţi şcolare nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu. Motivele se referă la neurmărirea de către beneficiari a realizării măsurilor de securitate la incendiu prevăzute în documentaţia aferentă avizelor şi realizarea investiţiilor fără obţinerea avizului de la ISU. AGERPRES