Un spectacol folcloric susţinut, marţi de elevii şi cadrele didactice ale liceului „Constantin Brâncoveanu” din oraşul Baia de Aramă a marcat începutul festivităţilor dedicate zilei acestei instituţii de învăţământ.

Directorul liceului, Mihaela Dunărinţu, a declarat că ediţia din acest an este un bun prilej de valorificare a talentului elevilor şi profesorilor la dansurile şi cântecele popular, desenului dar şi în ceea ce priveşte cultura generală, ce urmează a fi testată pe parcursul zilei de miercuri, cu ocazia desfăşurării unor concursuri gen „Cine ştie câştigă”.

„De asemenea, în mijlocul nostru am avut invitaţi pe scriitorii Titu Dinuţ, C.S.Florian şi Cornel Boteanu care ne-au vorbit despre operele şi proiectele lor şi ne-au recitat poeziile din cărţile lansate la această sărbătoare a noastră”, a precizat Dunărinţu.
Potrivit sursei citate, în cursul zilei de miercuri, la biblioteca liceului, se va desfăşura şi un simpozion privind figura legendară a domnitorului Constantin Brâncoveanu şi vor avea loc în sala de gimnastică a liceului diverse activităţi sportive. AGERPRES