Manifestarile reunite sub genericul Zilele Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti s-au incheiat, joi, cu acordarea, deja traditionala, a premiilor. Dupa o saptamana plina de evenimente de anvergura, medicinistii bucuresteni sunt convinsi ca „bobocii” s-au familiarizat cu viata de student si, dupa multe simpozioane si decernarea a doua titluri de Doctor Honoris Causa al UMF, au primit primele mesaje privind rezultatele studiului si performantei academice.

Anul acesta au fost acordate patru Premii „Carol Davila” unor autori de carte si unui post de televiziune pe internet. Laureatii din acest an sunt: Vasile Sarbu, Florian Popa – Dictionarul chirurgilor romani (3 volume); Ionel Sinescu – Istoria urologiei romanesti; Nicolae Ursea, Laurentiu M. Popescu – Enciclopedie medicala romaneaca; postul de televiziune pe internet Sanatatea TV.


Acestora li s-au mai adaugat 14 premianti, dupa „Salonul de carte universitara 2009”, printre care: Costel Savloschi si Sorin Oprescu – Tumorile intestinului subtire; Maria Ladea – Schizofrenia. Actualitati, clinica, tratament; Eugen Bratucu – Manual de chirurgie pentru studenti; Gelu Onose, Liliana Padure – Compendiu de neuroreabilitare la adulti, copii si varstnici; Serban Georgescu – Radiologie imagistica si medicala. De asemenea, au fost premiati si 10 dintre cei mai merituosi studenti ai anului precedent. AGERPRES