pusca_benone1.jpgMembrii comunității Danubius au trăit pe 15 februarie momente deosebite, de sărbătoare: Ziua Fondatorului Universității ”Danubius”, Prof. univ. dr. Benone Puşcă, omul care a ridicat o Universitate modernă într-un loc în care până mai ieri se făcea doar agricultură. Clădire după clădire a schimbat imaginea porţii de intrare în Galaţi şi i-a imprimat un aer modern cu mărci culturale evidente.

Pe lângă clădirile ultramoderne şi dotate cu tot ceea ce civilizaţia mileniului 3 a inventat a reuşit o performanţă şi mai relevantă: o comunitate academică ce se revendică cu tort multi ziuamândrie de la obârşia danubiană. De două decenii pleacă şi vin spre Galaţi tineri şi mai puţin tineri dornici să acumuleze cunoştinţe şi competenţe care să le schimbe viaţa. Au venit şi, uneori, au plecat generaţii de profesori, dintre primii doar Fondatorul a rămas paznic de for la edificiul de la confluenţa Dunării cu Siretul.

Cei care sunt şi cei care au fost în Danubius se revendică însă de la spiritul viu al celui care a construit o lume ce-şi merită şi o zi aniversară. De aceea s-a propus, ca 15 februarie să fie, deopotrivă Ziua Fondatorului şi Ziua Universităţii ”Danubius”.

Cortina evenimentului a fost ridicată de către Rectorul Universității ”Danubius”, Conf. univ. dr. Andy Puşcă, acesta prezentând evoluția instituției de învățământ superior pe care o conduce şi conturând viziunea managementului modern al Universității ”Danubius”, ceea ce diferențiază această universitate, precum și politicile acestui management: antreprenoriat, internaționalizare, open și on-line.

Prof. univ. dr. Benone Puşcă, manifestându-și emoțiile bucuriei de a fi înconjurat de oameni de valoare care au fost, încă de la început, alături de dumnealui în împlinirea visului său, a dorit să felicite, și cu această ocazie, munca și rezultatele deosebite ale unor profesori. Așadar, au primit Diplome de Excelență Prof. univ. dr. Vasilica Negruţ – Decan al Facultății de Drept , Prof. univ. dr. Georgeta Dragomir (Facultatea de Științe Economice), Conf. univ. dr. Mirela Arsith – Decan al Facultății de Comunicare și Relații Internaționale, Conf. univ. dr. Rodica Pripoaie (Facultatea de Științe Economice) și Prof. univ. dr. Florin Dan Puşcaciu (Facultatea de Științe Economice).

Dincolo de remarcabila activitate de Profesor și magistrat, Prof. univ. dr. Benone Puşcă a scris, în decursul anilor, mai multe piese de teatru, care s-au jucat pe scena Teatrului Dramatic. Una dintre aceste piese, scrisă în 1979, “Mănușile de azbest (Ancheta din zori)”, piesă care s- a bucurat de un real succes în urmă cu peste 35 de ani, a fost jucată cu ocazia Zilei Universității ”Danubius”, pe scena Aulei Magna, demonstrându-și pe deplin actualitatea frecventelor situații în care oamenii sunt acuzați pe nedrept, dar și fericita realitate a împrejurării că adevărul va învinge, întotdeauna.

De la un eveniment atât de important, nu puteau lipsi nvitați deosebiți, prieteni vechi ai acestei Universități, astfel: Dorin Otrocol – Prefect al județului Galați, Marian Filimon – Președinte al Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii Galați, Cezar Năstase – Director al AJOFM Galați și Cătălin Aramă – Director al Parcului SOFT Galați.

pusca_benone2.jpg