Deputatul PNL Radu Zlati cere Ministerului Educaţiei să amâne luarea unei decizii privitoare la planul-cadru pentru învăţământul gimnazial. „Solicit public MENCŞ să amâne luarea unei decizii privitoare la planul-cadru pentru învăţământul gimnazial, luând în consideraţie faptul că în cadrul dezbaterii naţionale (atât cât ea a fost organizată în perioada 23 decembrie 2015- 5 februarie 2016) variantele propuse de către IŞE au fost în foarte mare măsură respinse de către cadrele didactice”, afirmă liberalul.

El îi cere ministrului Educaţiei Naţionale să solicite Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei sau altor factori implicaţi în reforma curriculară noi variante, care să fie supuse dezbaterii naţionale în perioada imediat următoare. Potrivit lui Zlati, una dintre aceste noi variante poate fi cea propusă de către cei şase membri ai grupului de lucru care au emis o opinie separată şi şi-au formalizat propunerile într-un document.

Deputatul liberal arată că, în contextul în care la începutul săptămânii viitoare, Ministerul Educaţiei va trebui să îşi asume validarea din punct de vedere ştiinţific a proiectului revizuit de plan-cadru pentru clasele V-VIII, este solidar cu poziţia membrilor grupului de lucru de respingere a celor trei planuri-cadru elaborate de către IŞE şi supuse dezbaterii publice.

„Atrag atenţia că întreaga discuţie privitoare la dezvoltarea curriculară trebuie să plece de la o discuţie aprofundată asupra întregului cadru al dezvoltării curriculare, asupra profilului pe care ar trebui să îl aibă absolventul clasei a VIII-a sau cel care termină cursurile învăţământului obligatoriu”, transmite Zlati.

El afirmă că această discuţie a avut loc doar parţial, anul trecut, cuprinzând circa 80 de participanţi la discuţiile directe şi 300-400 de participanţi online. „În consecinţă orice concluzii s-ar fi tras în urma atelierelor organizate de către IŞE pe tema principiilor directoare ale noului curriculum, acestea sunt departe de concluziile care ar fi rezultat în urma unei dezbateri cu adevărat naţionale, o dezbatere care să includă, de pildă, asociaţiile reprezentative ale părinţilor şi elevilor”, adaugă liberalul. AGERPRES