Un tânăr din Adjud, student în anul II la Facultatea Politehnică în Bucureşti, a lansat o platformă online pentru recrutarea muncitorilor sezonieri, eZilier.ro, pe care a pus-o, gratuit, la dispoziţia persoanelor care se află în căutarea unui loc de muncă şi a angajatorilor care au nevoie de o persoană pentru numai câteva ore sau pentru câteva zile.

Aplicaţia a fost accesată încă de la lansare, zilnic, de câteva mii de utilizatori, iar unii angajatori au găsit deja zilierii de care aveau nevoie.

„Încă de la început am avut câteva mii de vizite zilnic. După prima săptămână, am avut deja primele cinci joburi postate, iar unii dintre cei care au postat anunţuri au găsit deja zilierii de care aveau nevoie. Am vorbit cu două dintre persoanele care au găsit zilieri cu ajutorul aplicaţiei. Una dintre persoanele care au postat anunţ deţine o firmă de decoraţiuni şi avea nevoie de o persoană doar într-o seară, să ajute efectiv la decoraţiunile interioare dintr-un proiect. Cealaltă persoană avea nevoie de zilieri în domeniul auto, mecanic auto, şi a găsit ceea ce căuta. Din feedback-ul pe care l-am primit până acum, ar fi necesară o platformă dedicată zilierilor în România. În străinătate există deja astfel de platforme şi au mare succes. Aplicaţia poate fi utilizată atât de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, cât şi de angajatori care au nevoie de zilieri. Poate fi utilizată şi de studenţi, elevi peste 16 ani şi persoanele necalificate care au nevoie de bani, dar pot să lucreze doar câteva ore pe zi. Platforma este complet funcţională şi este 100% gratuită, dar în viitorul apropiat vom avea unele moduri prin care poţi să îţi promovezi joburi şi cu siguranţă va avea un cost”, a declarat, pentru AGERPRES, Andrei-Leonard Ilie.

 

eZilier nu este prima aplicaţie pe care Andrei o creează. Încă din ultimul an de liceu, Andrei a a lansat aplicaţia „Bac de 10”, care are în prezent peste 95.000 de descărcări şi pe care se gândeşte să o dezvolte atunci când va avea un buget adecvat.

„Prin clasa a XII-a am reuşit să fac aplicaţia cu ‘BAC de 10’, care are 95.000 de descărcări în momentul de faţă şi în jur de 14.000 de conturi active. Adică 14.000 de persoane au instalaţia aplicată pe telefon. Este destul de ok. Vreau să dezvolt proiectul, însă este foarte greu din punct de vedere material, pentru că neavând un buget alocat pentru asta, este foarte greu să găseşti oameni care să facă voluntariat. Am făcut şi o aplicaţie pentru Evaluarea Naţională, pe acelaşi principiu, care a avut, de asemenea, foarte mare succes”, spune Andrei.

 

Mai apoi, a venit rândul „Hărţii Producătorilor Locali”, o altă platformă online sub forma unei hărţi, unde poţi vedea producătorii locali din zonă. Pentru această platformă a deschis şi un market online, unde producătorii care s-au înscris deja îşi pot promova şi vinde produsele.

Deşi este doar în anul II la facultate, Andrei are deja o firmă, un portofoliu destul de mare de clienţi şi recenzii bune, dar spune că dezvoltă, din pasiune, şi aplicaţii cu impact social, pe care le pune gratis la îndemâna utilizatorilor.

„Aplicaţiile pe care le-am făcut sunt cu impact social, nu generează profit. De exemplu ‘BAC de 10’ a ajutat circa 20.000 de elevi, în doi ani, să înveţe pentru bacalaureat, gratuit, fără internet, pentru că aplicaţia este gândită să nu aibă nevoie de internet după ce ai descărcat-o. Cu ‘Harta Producătorii Locali’ am avut aprecieri pozitive, mai ales în contextul pandemiei, când am reuşit să punem în contact producătorii cu persoane fizice şi producătorii cu persoane juridice care au nevoie de produse din apropierea lor, la un preţ mic, pentru că la producătorii locali ai şanse mai mari să negociezi şi chiar am primit feedback pozitiv. Iniţial, am mai gândit un motor pentru platforma cu producătorii locali care voia să automatizeze aprovizionarea zonei HORECA de la producătorii locali. Însă perioada în care ne aflăm nu este una destul de optimă pentru a dezvolta ideea, în condiţiile în care restaurantele se închid la ora 23,00. Este frustrant pentru restauratori, care nu sunt foarte deschişi momentan la idei noi”, a fost de părere Andrei Ilie.

Acesta spune că aplicaţiile susţin legalitatea, încurajând producătorii să factureze şi angajatorii să plătească legal taxe pentru perioada în care angajează.

„Am încercat prin proiectele noastre să încurajăm cât mai multe partea de legalitate De exemplu, producătorilor locali le spuneam mereu şi îi rugăm să ofere factură şi bonuri, pentru a susţine cumva economia României. La fel şi cu platformă de zilieri, am creat un blog unde sunt informaţii despre cum să angajez legali zilieri şi vrem să scoatem în evidenţă faptul că este legal să angajez zilieri, în anumite condiţii. Este rentabil pentru patroni care pot economisi astfel nişte bani, pentru că probabil de unii angajaţi nu au nevoie tot timpul anului, ci doar în anumite momente”, susţine tânărul.

O aplicaţie poate fi dezvoltată în câteva zile sau câteva luni, în funcţie de complexitatea ei. Andrei a ales să dezvolte aplicaţii simple, pentru că, spune el, nu are foarte mult timp la dispoziţie. Iar investiţia necesară variază în funcţie de aplicaţie, cei mai mulţi bani fiind utilizaţi pentru promovarea aplicaţiilor.

Chiar dacă aplicaţiile sale pentru Bacalaureat şi Evaluare Naţională şi-au dovedit utilitatea, Andrei spune, cu părere de rău, că nu a fost contactat de autorităţi în scopul unei colaborări, mai ales în actualul context pandemic, când se pune foarte mult accentul pe învăţarea în mediul online.

„În zona asta de învăţâmânt, nu am avut nici o colaborare şi nici măcar nu am primit vreun email de la autorităţi. Şi este păcat, având în vedere că se pune foarte mult accent pe studiul online. Pentru ‘Harta Producătorilor Locali’ avem deja un parteneriat cu Agenţia pentru Produse Montane, care au fost foarte deschişi la o colaborare continuă cu noi. Ştiu că şi la nivelul Ministerul Agriculturii a fost creată o platformă pentru producători, dar, din câte înţeleg, nu prea funcţionează, pentru că toată lumea se plânge din acest motiv. Puteau să ne contacteze pe noi şi le dădeam platforma gratuit, numai ca să o folosească producătorii, dar probabil este mai greu parteneriatul între stat şi o firmă”, a fost de părere tânărul.

Andrei este decis să dovedească că şi în România se poate crea şi susţine o afacere şi spune că nu se gândeşte să plece din ţară.

„Nu mă gândesc să plec din ţară. Am deja această firmă, care merge destul de ok. Vreau să o dezvolt, să fac ceea ce îmi place, aplicaţii cu impact social. Vreau să rămân aici pentru că după cum am putut să demonstrez încă din anii de liceu, şi în România poţi face ceva. Prin muncă multă, dar poţi reuşi. La un moment dat te mai loveşti de stat şi de birocraţie, dar sper că până la urmă chestia aceasta va fi diluată într-o oarecare măsură. Deşi sunt din Adjud, deocamdată voi rămâne pentru o perioadă mai lungă în Bucureşti, până voi pune pe picioare un business care să meargă singur”, mai spune Andrei. AGERPRES