Aproape 180 de candidaţi, la proba scrisă a examenului de definitivat în județul Constanţa

Un număr de 179 de cadre didactice din judeţul Constanţa vor susţine, joi, proba scrisă a examenului pentru Definitivat. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Răducu Popescu, a informat, miercuri, printr-un comunicat remis presei, că centrul de examen pentru Definitivat este la Colegiul Comercial “Carol I” din municipiul reşedinţă de judeţ, candidaţii fiind supravegheaţi cu aparatură video.

“Fiecare sală este dotată cu două camere video de înaltă rezoluţie pentru a asigura supravegherea derulării probei scrise, în condiţiile prevăzute de metodologia specifică de desfăşurare a acestui examen”, a afirmat inspectorul şef şcolar judeţean.

Potrivit acestuia, accesul în sălile de examen este permis între orele 8,00 – 8,30, candidaţii având asupra lor cartea de identitate. Subiectele vor fi distribuite la ora 10,00, iar timpul de lucru pentru rezolvarea acestora este de patru ore. Nota minimă de promovare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, la proba scrisă, este opt.

Afişarea rezultatelor se va face pe 23 iulie, iar înregistrarea contestaţiilor şi transmiterea acestora la centrele de evaluare se va realiza în perioada 23-24 iulie. În intervalul 25-26 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 27 iulie. AGERPRES