Ar putea fi o caricatură cu text care spune „Universitatea Transilvania din Brasov Institutul ARIVERSE TRANSILVANIA S Noaptea Cercetătorilor 24 septembrie, 16:30-21:30 INSTITUTUL DE CERCETARE AL UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA DIN BRAŞOV demonstrații conferințe workshop-uri concursuri jocuri experimente ĐOC INSTITUTULD CERCETARE DEZVOLTARE AL UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA BRASOV 一 BraÈov cerceTare la UNITBV!”

Universitatea Transilvania din Braşov participă vineri, 24 septembrie, la evenimentul european Noaptea Cercetătorilor, propunând publicului cu o serie de experimente ştiinţifice, demonstraţii, la ateliere de lucru, dar şi conferinţe şi dezbateri.

„Ne propunem astfel să aducem cercetarea mai aproape de comunitate, să le explicăm şi să le arătăm că ştiinţa poate fi distractivă. Vizitatorii vor putea participa activ la experimente ştiinţifice, demonstraţii ori la ateliere de lucru, dar şi la conferinţe şi dezbateri. De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi realizate teste de impact pentru automobile, diverse probe cu maşinile de curse realizate de studenţii Universităţii, iar în interiorul Institutului vor fi amenajate standuri cu produse, rezultate ale cercetării, unde specialiştii, alături de vizitatori vor realiza experimente ştiinţifice inedite. Totul va fi prezentat într-o manieră interactivă şi atractivă pentru publicul larg, astfel încât cercetarea să devină accesibilă oricui”, se arată într-un comunicat transmis de UniTBv.

De asemenea, vizitatorii vor putea vizita centrele de cercetare ale Institutului şi pot testa simulatorul de zbor al Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” şi se pot conecta în mediul virtual cu Institutul de Cercetări de la Măgurele, ai cărui cercetători, prin intermediul proiectului ReCoN-nect, vor împărtăşi publicului rezultatele celor mai recente cercetări desfăşurate pe platforma de fizică de la acolo.

La eveniment vor participa şi parteneri din mediul economic ai Universităţii Transilvania din Braşov, dar şi asociaţii şi ONG-uri locale, iar o altă surpriză pregătită pentru vizitatori va fi din partea Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă, de Jandarmi şi respectiv de Poliţie, care îşi vor etala tehnica de lucru şi aparatura din dotare.

Evenimentul va avea loc la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universităţii Transilvania din Braşov, între orele 16:30 – 21:30 şi se adresează tuturor elevilor şi comunităţii locale. Accesul la eveniment este gratuit, cu respectarea tuturor normelor de protecţie, în grupuri de maximum 20 de persoane, la intervale de 20 de minute, au precizat reprezentanţii UniTBv. AGERPRES