danielescu_iulian.jpgŞeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, Iulian Danielescu, trimis vineri în judecată, în stare de libertate, de Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru abuz în serviciu, şi-a dat demisia din funcţie. Potrivit inspectorului şcolar general adjunct al ISJ Brăila, Carmen Pîrlog, demisia lui Iulian Danielescu a fost acceptată de Ministerul Educaţiei, care a emis un ordin prin care directorul Casei Corpului Didactic, Cristina Elena Anton, este delegat să exercite funcţia de inspector general până la organizarea concursului pentru ocuparea acestei funcţii.

În ordinul emis în acest sens de minister se precizează că „doamna Cristina Elena Anton, director al CCD, exercită şi atribuţiile specifice funcţiei de inspector şcolar general, la Inspectoratul Şcolar al judeţului Brăila până la organizarea concursului de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar 2014 – 2015”.

Amintim că Iulian Danielescu şi-a mai dat demisia şi în octombrie anul trecut, după ce procurorii DNA au făcut percheziţii în mai multe licee din Brăila, inclusiv la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, în mai multe cazuri de corupţie. La momentul respectiv, demisia lui Danielescu nu a fost aprobată de Ministerul Educaţiei.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, Iulian Danielescu, a fost trimis, vineri, 27 februarie, în judecată, în stare de libertate, de Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru abuz în serviciu, alături de alte nouă persoane, inspectori, profesori şi angajaţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale, cercetaţi pentru luare de mită, abuz în serviciu sau instigare la abuz. Potrivit DNA, la data de 17 iunie 2014, Danielescu Iulian, în calitate de inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, împreună şi în înţelegere cu inculpatul Simion Adrian, urmare a instigării acestora de către inculpatul Dumitru Dragoş Mircea, consilier în Ministerul Educaţiei Naţionale – Direcţia Minorităţi, a dispus constituirea unei comisii de soluţionare a contestaţiei formulată de o rudă a inculpatei Baciu Andrada Bianca, împotriva sancţiunii constând în notarea acesteia cu nota 2 la purtare, din cauza numărului mare de absenţe nemotivate. Această împrejurare ar fi atras exmatricularea elevei respective cu drept de înmatriculare în anul şcolar imediat următor.

Comisia astfel constituită, din care au făcut parte, pe lângă inculpatul Simion Adrian şi inculpaţii Mândreanu Constantin Ciprian şi Picuş Veronica, a determinat consiliul de administraţie al liceului respectiv să recalculeze nota la purtare acordată inculpatei Baciu Andrada Bianca, astfel încât aceasta să promoveze anul şcolar. În cursul lunii aprilie 2014, inculpata Baciu Andrada Bianca a depus la cabinetul medical al liceului două adeverinţe medicale, cunoscând că sunt falsificate, cu scopul de a motiva absenţele de la cursurile şcolare din perioadele 23-24.04.2014 şi 28-30.05.2014. Acest fapt ar fi determinat reducerea numărului total de absenţe nemotivate pe semestrul II al anului şcolar 2013-2014 şi, ulterior, anularea notei 2 la purtare acordată de Consiliul Profesoral la şedinţa din data de 17.06.2014 şi modificarea acesteia prin mărire, toate acestea determinând în final, promovarea elevei în anul şcolar următor. AGERPRES