Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) lansează cea mai mare competiţie internă de Granturi de Excelenţă din România, ULBS-HPI-ERG, valoarea totală a fondurilor alocate fiind de aproape un milion de euro.

„Este cea mai mare competiţie de granturi interne (finanţate din resurse proprii) organizată până în prezent de vreo universitate românească, atât prin bugetul total al competiţiei, cât şi prin sumele alocate fiecărui grant. Astfel, se estimează că din bugetul competiţiei vor fi finanţate şase granturi de excelenţă, al căror buget individual va depăşi suma de 150.000 euro. Cele şase granturi vor fi repartizate după cum urmează: trei pentru ştiinţele naturii, ştiinţele exacte şi ştiinţele inginereşti, două pentru ştiinţele sociale şi unul pentru ştiinţele umaniste. Granturile vor fi finanţate din donaţia Hasso Plattner acordată Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu, mai exact din fondurile Centrului de Transfer de Cunoaştere HPI-ULBS. Indicatorii de rezultat ai competiţiei vizează crearea de noi locuri de muncă pentru tinerii cercetători, publicarea de lucrări în reviste internaţionale de top, dar şi atragerea prin participarea la competiţiile naţionale şi internaţionale de cercetare a unor fonduri cu o valoare cel puţin egală acelora primite din partea ULBS”, se precizează în comunicatul ULBS.

Scopul general al competiţiei ULBS-HPI-ERG este încurajarea nucleelor de excelenţă din ULBS pentru o mai bună afirmare a acestora atât pe plan internaţional, cât şi în mediul non-academic.

„Aşa cum am promis încă dinainte de a-mi începe mandatul, vom stimula performanţa şi vom cultiva meritocraţia. Universitatea noastră dispune de foarte multe resurse competitive pe zona de cercetare. Trebuie doar ca acestea să fie identificate corect şi stimulate corespunzător”, a declarat rectorul ULBS, Sorin Radu.

În acest sens, Granturile de Excelenţă se înscriu într-o serie mai amplă de acţiuni pe care conducerea ULBS le-a luat în ultimele luni pentru stimularea activităţii de cercetare la nivelul instituţiei. Aceste acţiuni mai includ Competiţia de granturi interne (cu un buget de aproximativ de 125.000 euro), investiţiile în Laboratorul de Biologie Moleculară (aproximativ 250.000 euro), precum şi finanţarea centrelor de cercetare recunoscute la nivelul ULBS (aproximativ 600.000 euro). Toate aceste acţiuni sunt finanţate din donaţia Hasso Plattner. AGERPRES