Aproape o sută de elevi brăileni, care au obţinut premii la olimpiadele naţionale şi internaţionale, precum şi nota 10 la examenul de Evaluare Naţională şi Bacalaureat vor fi premiaţi de Primăria municipiului Brăila şi Consiliul Judeţean Brăila.
Elevii cu rezultate la olimpiade internaţionale vor primi 9.600 lei, iar profesorii lor – 4.800 de lei. Cei cu rezultate la olimpiadele naţionale vor primi sume cuprinse între 800 şi 4.800 de lei, iar profesorii lor între 400 şi 2.400 de lei. Elevii cu note de zece la Evaluarea Naţională vor beneficia şi ei de premii, în valoare de de 3.000 lei, pentru profesori suma fiind de 1.000 de lei.
„În calitate de primar, îmi doresc un învăţământ de calitate prin asigurarea unei baze materiale moderne, resurselor financiare pentru a premia performanţa prin implicarea în proiecte care să permită accesul la viziuni moderne asupra învăţământului din oraşul nostru finanţate din bugetul local şi din fonduri europene. Responsabilitatea Primăriei Brăila este de a asigura resursele financiare necesare desfăşurării învăţământului în condiţii optime prin asigurarea resurselor financiare, iar a cadrelor didactice este de a dezvolta la fiecare elev potenţialul său maxim, punând accent pe dezvoltarea valorilor”, a declarat primarul de Brăila, Marian Dragomir.
În anul şcolar 2017 – 2018, la olimpiadele naţionale şi internaţionale s-au remarcat 40 elevi, care formează 5 echipe, şi 33 de elevi care au obţinut premii individuale, care au fost instruiţi de 32 de profesori. Elevii care au obţinut nota zece la Evaluarea Naţională sunt în număr de 9, cu 10 profesori coordonatori, iar la examenul de Bacalaureat a fost obţinută o singură medie de 10, elevul respectiv având 3 profesori coordonatori.
Premierea este programată pe 6 decembrie, în cadrul unei gale care va fi organizată la Teatrul ‘Maria Filotti’ din Brăila. AGERPRES