Conferința de închidere a proiectului „Parteneriat pentru stagii de practică – Primul pas pentru o carieră în industria alimentară”

Conferința de închidere a proiectului „Parteneriat pentru stagii de practică – Primul pas pentru o carieră în industria alimentară” (POCU/90/6.13/6.14/108612) a avut loc pe 18 septembrie 2020, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, pe Platforma on-line Microsoft Teams – Echipa POCU 108612 Organizare Evenimente.

La eveniment au participat reprezentanţi ai conducerii Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău – Rector Prof.univ.dr.ing. Carol Schnakovsky, ai conducerii Facultății de Inginerie – Decan Conf.univ.dr.ing. Mirela Panainte-Lehăduș, ai Consiliului Județean Bacău, ai partenerului în proiect S.C. Barleta S.R.L – Manager financiar – Ing.Corneliu Gheorghe Enache, ai mediului economic, ai unor universități din țară, precum şi studenți, absolvenți și cadre didactice.

Evenimentul a avut drept scop promovarea rezultatelor obţinute ȋn cadrul proiectului, prezentarea impactului asupra partenerilor implicați și a beneficiilor implementării, precum și expunerea unor propuneri de măsuri pentru asigurarea sustenabilității rezultatelor proiectului.

Mediul economic a fost reprezentat de unele societăți membre ale Rețelei de parteneriate create în cadrul proiectului, dintre care menționăm: S.C.Agricola Internațional S.A., S.C. Aerostar S.A., S.C. Almera Internațional S.R.L, S.C. Chimcomplex S.A, S.C. Albrau Prod S.R.L, S.C. Cusbac S.A. Diseminarea rezultatelor proiectului s-a făcut și către alte universități din țară participante la eveniment, dintre care menționăm: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Ovidius din Constanța.

La eveniment au fost prezente peste 80 de persoane, principalele discuţii din cadrul evenimentului axându-se pe: rezultatele proiectului; beneficiile implementării proiectului; măsuri pentru asigurarea sustenabilității rezultatelor proiectului.

Prin intermediul proiectului PRO-PRACTICA un număr de 76 de studenţi din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Inginerie au fost sprijiniți pentru tranziția de la școală la viața activă, prin activitățile implementate în cadrul proiectului.

Principalele rezultate concretizate în cadrul proiectului:

– Crearea unei Rețelei de parteneriate pentru practică cu 13 membri la nivelul Regiunii Nord-Est, la care au aderat instituții/societăți comerciale din județele Bacău, Neamț, Iași și Suceava (S.C. Agricola Internațional S.A, S.C. Aerostar S.A, S.C. Almera Internațional S.R.L, S.C. Chimcomplex S.A Borzești, S.C. Albrau Prod S.A, S.C. Rompak S.R.L, S.C. Cusbac S.A, S.C. Concordia Laboratory S.R.L, S.C. Fibratus Eco Wool S.A, S.C. Pam Universal S.R.L).

– Încheierea unui acord de colaborare cu AJOFM Bacău pentru furnizarea de informații referitoare la locurile de muncă disponibile la nivelul județului pentru a eficientiza procesul de inserție a studenților pe piața muncii;

– Organizarea a 3 evenimente tip „masă rotundă” și 2 ateliere tematice la care au participat peste 50 de persoane, pentru stabilirea cadrului de funcționare și a strategiei rețelei, precum și analiza ofertei de locuri de muncă disponibile în cadrul acesteia;

– Organizarea a 3 seminarii cu peste 40 de participanți, pentru promovarea dezvoltării durabile și a egalității de șanse;

– Sprijinirea studenților din grupul țintă pentru dezvoltarea competențelor profesionale și transversale și inserția pe piața muncii prin: organizarea unor acțiuni inovative de facilitare a practicii, organizarea a 2 stagii de practică la partenerul în proiect S.C. Barleta S.R.L în 2019 și 2020, furnizarea de servicii de consiliere și orientare profesională și evaluare a competențelor, organizarea de cursuri de formare Competențe antreprenoriale, implementarea unui sistem de raportare a locurilor de muncă disponibile la nivel județean și regional, actualizarea curriculei de practică în raport cu cerințele angajatorilor, crearea unui sistem de informare universitate-agenți economici privind cerințele de instruire pentru a răspunde nevoilor actuale și viitoare ale pieței muncii la nivel județean și regional.

Proiectul a fost implementat de catre parteneriatul creat între Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și S.C. Barleta S.R.L pe o perioadă de 24 de luni, începând cu iulie 2018 până în septembrie 2020, valoarea totală a proiectului a fost de 621 259,51 lei.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 6: Educație și competențe, Obiectivul tematic 10: Efectuarea de investiții în domeniul educației, al formării și al formării profesionale în vederea dobândirii de competențe și a învățării pe tot parcursul vieții, Prioritatea de investiții 10.iv, Obiectiv compozit: OS. 6.13 și 6.14.

Conf.univ.dr.ing. Lăcrămioara Rusu, Manager de Proiect, a mulțumit tuturor celor care au contribuit la implementarea activităților și la atingerea obiectivelor proiectului.