E.ON lansează concursul național „Școala Verde”

E.ON România lansează concursul național „Școala Verde” care își propune să contribuie la educația copiilor din ciclul gimnazial în spiritul respectului față de natură.

Astfel, orice școală gimnazială din România se poate înscrie la competiția „Școala Verde” care se va desfășura online, în perioada 22 octombrie-22 noiembrie. Sunt vizate proiecte în care copiii își pot pune în valoare cunoștințele despre protejarea mediului, dar și creativitatea în a folosi materiale reciclabile pentru diverse activități.

„Sustenabilitatea este o direcție prioritară pentru E.ON și de aceea ne-am angajat să inițiem proiecte care să contribuie la un viitor mai verde. În acest demers ne bazăm foarte mult pe copii: sunt inteligenți și creativi și cu siguranță vor ști, cu ajutorul nostru, al profesorilor și al părinților, ce au de făcut ca să trăiască într-un mediu curat și sănătos”, a spus Claudia Griech, Director General Adjunct E.ON Energie România.

 

Materialul integral pe: Revistabiz.ro