Consiliul de Administrație al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a aprobat joi, 23 septembrie, cu consultarea Senatului USV, Hotărârea nr. 104 privind începutul anului universitar 2021-2022, a cărui festivitate de deschidere va avea loc pe 1 octombrie.

În Articolul 1 al Hotărârii se stipulează că, în anul universitar 2021-2022, activitățile didactice vor demara on-site pentru toate formațiile de studiu. În situația în care vor apărea focare de infectare cu SARS-COV-2, Consiliul de Administrație al USV va stabili, de la caz la caz, la sfârșitul fiecărei săptămâni, condițiile de desfășurare a cursurilor pentru săptămâna următoare.

În ceea ce privește cazarea studenților în căminele universității în noul an universitar, aceasta se va face în conformitate cu art. 2 din Hotărârea Senatului USV nr. 29 din data de 22 aprilie 2021. Astfel, în vederea cazării, studentul trebuie să prezinte unul dintre următoarele acte: test PCR negativ cu privire la infectarea cu virusul SARS-COV-2, efectuat cu cel mult 3 zile calendaristice anterioare datei cazării, dovada vaccinării împotriva virusului SARS-COV-2 (cel puțin cu prima doză de vaccin) sau o adeverință de la medicul de familie, eliberată cu cel mult 6 luni înaintea cazării, din care să rezulte că studentul s-a vindecat de virusul SARS-COV-2. Menționăm aici următoarele: având în vedere că, odată cu depunerea de către USV a recursului împotriva sentinței 540/08.09.2021 emisă de Tribunalul Suceava – Secția de Contencios administrativ și fiscal, prevederile sentinței de fond menționate privitoare la cazarea în căminele USV se suspendă de drept până la pronunțarea unei hotărâri definitive, se ia act de faptul că sunt aplicabile prevederile art. 2 literele a și b ale Hotărârii Senatului USV 29/22 aprilie 2021 din momentul depunerii recursului.

Referitor la festivitatea de deschidere a noului an universitar, Hotărârea C.A. prevede ca aceasta să se desfășoare în două etape. Prima dintre ele, deschiderea oficială, organizată la nivelul Universității, va avea loc în exterior, în parcarea dintre corpurile B și C, cu începere de la ora 10.00, și va fi urmată de întâlnirile conducerilor facultăților cu studenții din anul I. Ulterior, de la ora 19.00, va avea loc deschiderea festivă, organizată tot în exterior, în parcarea dintre corpurile B și C. Accesul la deschiderea festivă va fi permis studenților USV care vor prezenta actul de identitate și unul dintre următoarele documente: test PCR negativ cu privire la infectarea cu virusul SARS-COV-2, efectuat cu cel mult 3 zile calendaristice anterioare datei cazării, dovada vaccinării împotriva virusului SARS-COV-2 (cel puțin cu prima doză de vaccin) sau o adeverință de la medicul de familie, eliberată cu cel mult 6 luni înaintea cazării, din care să rezulte că studentul s-a vindecat de virusul SARS-COV-2. Evidențiem faptul că, din motive sanitare, festivitatea de deschidere a anului universitar este destinată exclusiv studenților USV, iar accesul publicului larg va fi restricționat în totalitate.

 

Detalii suplimentare cu privire la începutul anului universitar 2021–2022 pot fi obținute consultând H.C. A. nr. 104 din 23.09.2021, disponibilă aici: https://usv.ro/fisiere_utilizator/file/Acte%20oficiale/Hotarari%20CA/2021/HCA%20104_2021.pdf