A fost promulgată legea conform căreia persoanele condamnate pentru anumite infracţiuni nu pot ocupa funcţii didactice

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea potrivit căreia nu pot ocupa funcţii didactice persoanele condamnate penal definitiv pentru infracţiuni contra persoanei, săvârşite cu intenţie, în împrejurări legate de exercitarea profesiei.

Conform unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, preşedintele a semnat pe 20 august decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 660/16.12.2019).

Pe 21 iulie, plenul Senatului a adoptat proiectul de lege potrivit căruia nu pot ocupa o funcţie didactică, didactică auxiliară sau o funcţie de conducere, de îndrumare şi de control persoanele condamnate penal definitiv pentru infracţiuni contra persoanei, săvârşite cu intenţie, în împrejurări legate de exercitarea profesiei, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii educaţiei naţionale, în sensul instituirii interdicţiei de a ocupa anumite categorii de funcţii în învăţământul preuniversitar sau în învăţământul universitar pentru persoanele condamnate penal definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.

“Nu pot ocupa o funcţie didactică, didactică auxiliară sau o funcţie de conducere, de îndrumare şi de control persoanele condamnate penal definitiv pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”, se arată în proiectul de lege.

Această iniţiativă legislativă a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor, Senatul fiind for decizional. AGERPRES