Organizatii Archive
Ștefan Pălărie, fondator, Școala de Valori: Avem nevoie de competențe de educație-online, care sunt diferite de cele digitale și pedagogice
Inovație, Interviu, Organizatii
13/08/2020

Creșterea volumului de investiții în inovație este critică. Acesta este averismentul lansat Ștefan Pălărie, fondator, Școala de Valori, într-un interviu acordat GlobalManager.ro.
Consiliul Naţional al Elevilor: Fără măsuri de securitate în şcoli, obligativitatea purtării uniformelor este o formă fără fond
Organizatii
12/08/2020

Reprezentanţii elevilor au transmis că se opun iniţiativei legislative privind acordarea unor vouchere de 350 de lei pentru achiziţionarea uniformelor şcolare, adoptată cu o zi înainte de Senat, considerând că, fără luarea unor măsuri de securitate în şcoli, obligativitatea purtării uniformelor este "o formă fără fond".
Organizația Salvaţi Copiii solicită ca elevii să revină la şcoală în condiţii egale de siguranţă sanitară
Organizatii
07/08/2020

Organizaţia Salvaţi Copiii România atrage atenţia că e nevoie de norme metodologice clare pentru ca toate şcolile să permită reîntoarcerea elevilor în condiţii de siguranţă şi non-discriminare şi salută anunţul făcut de preşedintele Klaus Iohannis referitor la descentralizarea deciziei privind felul în care va arăta participarea şcolară.
Consiliul Naţional al Elevilor salută decizia privind stabilirea modului în care vor avea loc cursurile
Organizatii, Pre-universitar
06/08/2020

Consiliul Naţional al Elevilor salută decizia privind stabilirea modului în care vor avea loc cursurile, fie online, fie offline, ce a fost prezentată de preşedintele Klaus Iohannis şi consideră oportun ca hotărârile să fie luate în plan local, în funcţie de contextul epidemiologic.
Rareș Voicu a fost ales președinte al Consiliului Naţional al Elevilor
Organizatii, Pre-universitar
04/08/2020
În perioada 29-31 iulie, elevii reprezentanţi din întreaga ţară s-au întrunit în cadrul Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor, structura de reprezentare a tuturor elevilor din România, care a avut loc în mediul online. Reprezentanţii elevilor şi-au ales noii lideri, stabilind, de asemenea, iniţiativele pe care structura le va implementa în
Consiliul Naţional al Elevilor solicită MEC urgentarea publicării unui plan de reluare a cursurilor
Organizatii, Pre-universitar
02/08/2020

Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării urgentarea procesului de elaborare şi publicare a unui plan coerent privind reluarea cursurilor în anul şcolar 2020 - 2021, care să includă "în mod explicit" eventualele modificări privind numărul de ore pentru fiecare clasă în parte.
World Vision România cere respingerea proiectului ce limitează dreptul elevilor de a primi laptop sau tabletă
Organizatii
30/07/2020
Fundaţia World Vision România solicită Senatului respingerea propunerii legislative pentru completarea art. 111 din Legea Educaţiei Naţionale, care prevede că doar anumite categorii de elevi au dreptul de a primi un laptop sau tabletă.
FNS ”Alma Mater”, îngrijorată de eliminarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării din circuitul de decizie în atragerea fondurilor europene
Ministerul Educatiei, Organizatii
27/07/2020
Eliminarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării din circuitul de decizie, în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene, aşa cum prevede un proiect de Hotărâre de Guvern elaborat de către Ministerul Fondurilor Europene, fără a consulta părţile implicate, este îngrijorătoare, avertizează reprezentanţii Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", într-un comunicat de presă transmis, duminică, AGERPRES.
Simion Hăncescu (FSLI), despre scenariul anului şcolar hibrid: Randamentul elevului în online e la 50%
Organizatii, Pre-universitar
23/07/2020
Randamentul de instruire a elevilor în metoda "şcolii online" este la jumătatea randamentului elevului în metoda şcolii clasice, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.
